pală (-le), s. f. – Hanger, iatagan. – Mr. pală. Tc. pala (Șeineanu, II, 230; Lokotsch 1615), cf. ngr. πάλα, alb. palë, bg. pala. Nu e clară legătura dintre acest cuvînt și paloș, s. n. (spadă), care poate proveni din tc. paloș (după Meyer, Türk. St., I, 2. cuvîntul tc. provine din rom.), din mag. pallos (Gáldi, Dict., 95) sau din sb., cr., slov. paloš (Cihac, II, 241), cf. rus. palaš, pol. palasz, it. paloscio, v. fr. palache, germ. Pallasch (Schuchardt, ZRPh., XV, 95; REW 6157).

pal (pală), adj. – Palid. Fr. pîle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la față), din it. pallido. – Der. păli, vb. (a se face palid), din fr. pîlir (cf. mr. pălescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s. f., din it. pallidità; paloare, s. f., din fr. pîleur.