2 intrări

O definiție

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PLĂCERE. Subst. Plăcere, plac, satisfacție, mulțumire, mulțumită (înv. și pop.), contentație (latinism); bucurie, fericire; desfătare, deliciu, delectare, încîntare, farmec, fermecare, vrajă, atracție, captivare. Bună dispoziție, voie bună, veselie, înveselire, veselire (pop.), voioșie. Amuzament, divertisment, distracție, agrement, petrecere, petrecanie (înv. și reg.). Bucuriile vieții, plăcerile vieții. Voluptate; senzualitate. Hedonism. Hedonist. Adj. Plăcut, agreabil, desfătător, desfătat (înv.), delicios (fig.), delectabil, îmbucurător, încîntător, încîntat (rar), savuros (fig.), fermecător, vrăjit (fig.), atractiv, atrăgător, captivant. Amuzant, distractiv, înveselitor, veselitor (pop.). Bucuros, fericit, satisfăcut, mulțumit, bine dispus, vesel, înveselit, veselit (pop.), voios, încîntat, fermecat. Voluptuos; senzual. Hedonist. Vb. A plăcea, a fi plăcut (agreabil etc.). A simți o plăcere, a-i fi (cuiva) drag să..., a-i rămîne (cuiva) inima la ceva, a-i fi (cuiva) mai mare dragul, a mînca (a înghiți, a sorbi) ceva cu ochii. A (se) desfăta, a (se) delecta, a savura (fig.), a-și linge degetele, a (se) bucura, a (se) îmbucura (reg.), a (se) încînta, a (se) ferici, a (se) înveseli, a (se) veseli (pop.), a (se) amuza, a (se) distra, a petrece; a fi vesel, a fi bine dispus. Adv. (În mod) plăcut; cu bucurie, cu toată bucuria, cu încîntăre; cu dragă inimă, din toată inima. V. amuzament, bucurie, ospăț.

Intrare: plăcere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plăcere
  • plăcerea
plural
  • plăceri
  • plăcerile
genitiv-dativ singular
  • plăceri
  • plăcerii
plural
  • plăceri
  • plăcerilor
vocativ singular
plural
Intrare: plăcea
verb (VT502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • plăcea
  • plăcere
  • plăcut
  • plăcutu‑
  • plăcând
  • plăcându‑
singular plural
  • placi
  • place-
  • plăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plac
(să)
  • plac
  • plăceam
  • plăcui
  • plăcusem
a II-a (tu)
  • placi
(să)
  • placi
  • plăceai
  • plăcuși
  • plăcuseși
a III-a (el, ea)
  • place
(să)
  • pla
  • plăcea
  • plăcu
  • plăcuse
plural I (noi)
  • plăcem
(să)
  • plăcem
  • plăceam
  • plăcurăm
  • plăcuserăm
  • plăcusem
a II-a (voi)
  • plăceți
(să)
  • plăceți
  • plăceați
  • plăcurăți
  • plăcuserăți
  • plăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • plac
(să)
  • pla
  • plăceau
  • plăcu
  • plăcuseră
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • place
  • placere
singular plural
  • placeți
  • plăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • placem
(să)
  • placem
a II-a (voi)
  • placeți
(să)
  • placeți
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

2 articole lingvistice