RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RONȚĂÍRE s. v. ronțăit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A RONȚĂÍ rónțăi tranz. (alimente tari sau uscate) A mânca, sfărâmând cu dinții și producând un zgomot caracteristic. ~ o caramelă. /ronț + suf. ~ăi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RONȚĂÍ vb. a crănțăi, a crănțăni. (~ biscuiți.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ronțăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. rónțăi, 3 sg. și pl. rónțăie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cronțănésc (est) și rónțăĭ saŭ -ĭésc (vest și sud) v. intr. și tr. (d. cronț, ronț). Mănînc făcînd cronț-cronț: cronțănea niște posmagĭ. – În nord și hrojdesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink