RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RONȚĂIÁLĂ s. v. ronțăit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink