3 definiții conțin toate cuvintele căutate

Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: de

SCRUMBÍE (< ngr.) s. f. Nume dat unor pești teleosteeni: a) s. albastră = pește din familia scombride, lung de 30-30 cm, cu corpul cilindric, albastru-verzui, cu dungi transversale pe spate, alburiu pe partea ventrală, răspândit în Oc. Atlantic și în unele mări (Scomber scrombus); uscată, se comercializează sub numele de țâri, iar conservată sub numele de macrou; b) s. de Dunăre = pește din fam. clupeide, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi caduci, pe spate verde-albăstrie, pe laturi alb-argintie (Alosa = Caspialosa pontica). Relict ponto-caspic, se întâlnește în M. Azov și M. Neagră, de unde migrează în fluvii, inclusiv în Dunăre, unde se și reproduce. Numele de s. de D. este uneori folosit și pentru rizeafcă, specie înrudită cu care este adesea confundată. S. de mare = specie asemănătoare cu s. de Dunăre, dar mai mică, cu câteva pete negre, rotunde, pe laturile corpului (Alosa maeotica). Relict ponto-caspic întâlnit mai ales în M. Neagră și M. Azov iar în timpul verii și în lacul Razelm. Numită și s. albă de mare.

TON, toni, s.m. (Iht.) În general, pește din fam. scombridae, din care fac parte și macroul și pălămida, pești caracterizați prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subțire înspre coadă, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populează toate mările calde, în special Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge până la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai prețuiți pești de consum, alte specii de ton din zonele europene având, în general, sub 1 m lungime.

MACRÓU s.n. (Iht.) Pește din fam. scombridae, numit și scrumbie-albastră, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare închisă pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioară albă-argintie; este un pește de consum cu carne foarte gustoasă, întâlnit în Marea Neagră, în Mediterană, în Oceanul Atlantic și în mările nordice (Scomber scomber).