knockout (angl.) [pron. cnocaut / nocaut] (kno-ckout / knock-out) s. n., pl. knockouturi; abr. k.o.

KNOCKOUT, knockouturi, s. n. Stare a unui boxer care, în urma unei lovituri regulamentare, nu se poate ridica de pe ring timp de peste zece secunde; victorie obținută astfel. [Pr.: cnocaut, nocaut. – Scris și: cnocaut. – Abr.: k.o.] – Din fr., engl. knock-out.

KNOCKOUTA, knockoutez, vb. I. Tranz. A-și învinge adversarul prin knockout. [Pr.: cnocauta. – Scris și: cnocauta] – Din knockout.^[1] corectat(ă)

!knockout (engl.) [pron. nokaŭt] (desp. kno-ckout/knock-out) s. n., pl. knockouturi; abr. KO