SIMULÁRE (< simula) s. f. 1. (INFORM.) S. pe calculator = realizarea, cu ajutorul unor programe speciale, a modelului unui sistem real, pe baza unui număr mare de parametri, pentru a putea prognoza modul de funcționare a acestuia. Prin modificarea parametrilor se pot obține diverse variante, pentru a o selecționa pe cea optimă. Gradul de precizie a s. este influențat de complexitatea sistemului real; de ex. pentru prognozarea consecințelor posibile ale acumulării în atmosferă a gazelor cu efect de seră, numărul de variabile este atât de mare încât orice s. implică o simplificare care afectează puternic precizia rezultatelor. 2. Imitarea simptomelor unor afecțiuni pentru a induce în eroare pe examinator (de ex. în vederea obținerii unor certificate medicale) sau pentru a impresiona asistența.

PALEOCLIMATOLOGÍE (< fr. {i}) s. f. Disciplină a climatologiei care se ocupă cu studiul variațiilor climei în decursul perioadelor geologice. Rezultatele acestor studii pot oferi o bază pentru prognozele cu privire la evoluția viitoare a climei globului. De ex. analiza bulelor de aer captive în calotele glaciare din Antarctica și Groelanda a pus în evidență o corelație între ponderea gazelor cu efect de seră și unele oscilații climatice din trecut.

SCHIMBĂRI GLOBALE ALE MEDIULUI, modificări de mare amploare ale condițiilor de viață la nivelul întregii planete. În trecutul geologic au avut loc numeroase astfel de schimbări, din cauze încă insuficient cunoscute. În prezent există temerea că astfel de modificări se vor produce în scurt timp ca urmare a unor acțiuni antropice care pun în pericol echilibrul natural al Terrei; se consideră că chiar, pe lângă variațiile climatice normale, au început să se manifeste și unele tendințe ale acestor s.g., care vor avea implicații profunde asupra societății omenești. Printre cauze se numără emisiile de gaze cu efect de seră, îndeosebi prin arderea combustibililor fosili, utilizarea unor produse artificiale ca halonii și clorofluorurile de carbon, care distrug stratul de ozon, distrugerea pe scară largă a pădurilor (îndeosebi a celor tropicale), agricultura intensivă, puternic chimizată și mecanizată (inclusiv marea extindere a orezăriilor inundate și a a fermelor de bovine, surse de gaze cu efect de seră), eliberarea de gaze din haldele de gunoi. Printre consecințele prognozate se numără: încălzirea climatică globală, modificarea circulației atmosferice și deci a regimului pluviometric (și creșterea frecvenței și razei de acțiune a unor fenomene climatice extreme – uragane, tornade, viscole, dar și a ariilor afectate de deșertificare), modificarea traseelor curenților marini, creșterea nivelului oceanului (ca urmare a topirii calotelor glaciare) și inundarea ins. joase, a deltelor și a câmpiilor, reducerea biodiversității și modificări ale ecosistemelor terestre și marine (afectate și de acțiuni antropice directe), redistribuirea pe glob a culturilor agricole, creșterea incidenței cataractei și cancerului de piele (datorită subțierii stratului de ozon) și extinderea la latitudini medii a unor boli tropicale.

OZÓN (< fr. {i}; {s} gr. ozon „mirositor”) s. n. Formă alotropică a oxigenului, care conține trei atomi de oxigen în moleculă. Gaz cu miros caracteristic, foarte toxic, de culoare albăstruie. Agent oxidant puternic; ia naștere din oxigen, prin acțiunea descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor ultraviolete. Se folosește ca antiseptic și în sinteze organice. În atmosfera joasă (troposferă), o. apare și ca urmare a activității industriale (inclusiv ca un component al smogului fotochimic), având acțiunea poluantă; contribuie și la amplificarea efectului de seră. În atmosfera înaltă (stratosferă), este concentrat între 15 și 55 km înălțime (cu densitate mai mare între 20 și 35 km), formând „stratul de ozon” sau ozonosfera, cu rol important în structura termică a atmosferei și în protejarea vieții pe pământ, deoarece reține o parte din radiația solară ultravioletă. În prezent se observă o diminuare a concentrației o. în unele perioade ale anului, în zonele polare și chiar la latitudini medii (supranumită „gaură în stratul de ozon”), atribuită în principal acțiunii unor substanțe volatile rezultate din activitatea antropică: oxizi de azot, compuși ai clorului (îndeosebi clorofluoruri de carbon) și ai bromului etc. S-au stabilit pe plan mondial o serie de măsuri pentru reducerea emisiilor acestor gaze (prin protocolul de la Montreal, din 1987, la care s-au adăugat ulterior diverse alte reglementări).