DELOC canci, cîți iepuri la biserică, ciuciu, cotu’, cotu’ pișcotu’, labele și botu’, din față / părți, ioc, la ochi, mai mult de-o grămadă, nexam, nexam hexam, nici cât să chiorăști un șoarece, nici cât o ciupitură de purice / negru sub unghie / un vârf de ac, nix, oha, o laie, până la genunchiul broaștei.

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.

PICĂTURICĂ, picăturele, s. f. (Învechit) Diminutiv al lui picătură; pată mică. Începe a ieși vărsatul, în picăturele roșii ca ciupitura de purice. PISCUPESCU, O. 244.

PIȘCĂTURĂ, pișcături, s. f. 1. Pișcare a pielii; ciupitură. Alții furișau cîte o pișcătură sau un sărut drăguțelor lor. La TDRG. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie, împunsătură. 2. Înțepătură, mușcătură (de insecte). N-au simțit mai multă durere decît de la o pișcătură de purice. SBIERA, P. 168. 3. Urmă rămasă în locul de unde s-a tăiat, s-a rupt sau s-a scos o mică parte din ceva; crestătură făcută la vîrful urechii animalelor domestice, ca semn distinctiv. [Un cal cu] o pișcătură și furculiță la urechea dreaptă. La TDRG. Pișcătură de vărsat = urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de vărsat. 4. Bucățică sau cantitate mică; fărîmă, fărîmitură. (Cu pronunțare regională) Uscat de foame, s-a repezit la chișcătura de pîne. CAMILAR, N. I 220. ◊ Fig. De n-ar fi fost decît numai o pișcătură de babă, numai cît o șchioapă de înaltă, ai fi zis că duce în circă jumătate din globul pămîntesc... Așa de mare și de rotund era ghebul din spetele ei! HOGAȘ, M. N. 79.