Agapia Izvoarele grecești atestă în epoca creștină numele pers. Agápe, Agápios, Agapetós, Agápema etc., cu semnificație clară pentru greci care le puneau foarte ușor în legătură cu substantivul agápe sau adjectivul agapetós. Semnificația și mai ales evoluția semantică a gr. agape este interesantă nu numai din punctul de vedere al onomasticii, ci și din cel al vocabularului comun, întrucît substantivul gr. apare și în română sub forma neologismului agapă „masă prietenească, banchet, petrecere”. Însemnînd inițial „dragoste”, agápe desemnează în Noul Testament sentimentul de „dragoste creștină față de aproapele tău” (de aici, „milă, caritate”). Către sfîrșitul sec. 2 e.n. gr. agape este atestat cu un nou sens: banchet frățesc cu scopuri liturgice, care explică actualul agapă. Pornindu-se de la semnificația pur creștină a lui agape și agapetos, numele personale amintite devin cu ușurință favorite în rîndul credincioșilor din primele secole ale erei noastre. Foarte frecvente în inscripțiile de la Roma, Agape, Agapius, Agapetus, Agapitus sînt printre cele mai importante nume „creștine” ; pătrunse în onomasticonul sacru, prin cultul unor martiri și martire, ele se răspîndesc în toată Europa. Prin intermediar slav (Agapit este atestat în pomelnicul de la Horodiște din 1484) femininul Agapia și masculinul Agapie (numele ctitorului mănăstirii Agapia), Agapion, Agapit (ultimele două extrem de rare) ajung și la români. După anul 1500 în documentele din Țara Românească și Moldova încep să apară formele feminine Agapi, Agapița, Gapia, Agafia, Gafia (formele cu -f- se datoresc confuziei existente încă din medio-bulgară, între numele Agape și Agatha), mase. Agapie, Gapie, Agapin, Agachi (cunoscut în Moldova și din expresia „înghite Agachi” cu același sens ca „vrei nu vrei, bea Grigore aghiasmă”). • Fr. Agapit, it. Agapito, sp. Agapito, germ. Agapitus, magh. Agapion, bg. Agapia, Agapie, rus. Agapia, Agap, Agapii, ucr. Hafia, Hapa etc. □ Agapița este numele unui personaj feminin al lui C. Negruzzi, iar Agachi-Flutur apare într-o comedie de Y. Alecsandri.

AGHIASMĂ, AIASMĂ sf. 1 ⛪ Apă sfințită de preot după un anume ritual cu prilejul punerii temeliei unei biserici, unei case, la inaugurarea vre-unui așezămînt, la ziua întîi a fiecărei luni, la redeschiderea unei biserici reparate, la sfințirea unei biserici, la botez, etc.: au stropit cu aiasmă de sus pînă jos (I.-GH.); ~ mare, apa sfințită din ziua de Bobotează (6 Ianuarie) pe care poporul, încredințat că e bună de leac, o păstrează mai mult timp ¶ 2 familiar iron. Rachiu, numit și ~ rusească: se învîrtește lumea cu mine de atîta aghiasmă rusească (CRG.); Mold. proverb: vrei, nu vrei, bea Grigore ~, se zice cînd de voie, de nevoie trebue să faci ceva [gr. άγίασμα].