MANKIEWICZ [mænkiwits], Joseph Leo (1909-1993), regizor american de film. Creații pline de dramatism, în care pune un mare accent pe scenariu („Julius Cezar”, „Contesa desculță”, „Era un ticălos”). Premiul Oscar: 1949 („Scrisoare către trei neveste”), 1950 („Totul despre Eva”), 1970 („Copoiul”).

DAVIS [déivis], Bette (Ruth Elizabeth Davis) (1908-1989), actriță americană de teatru și film. Temperament dramatic, dublat de inteligență și spirit independent, revoluționează canoanele de frumusețe și de interpretare ale Hollywood-ului („Fata bătrână”, „Femeia diabolică”, „Regina fecioară”, „Totul despre Eva”, „Ce s-a întâmplat cu Baby Jane”). Premiul Oscar: 1935 („Pericules”) și 1938 („Jazebel”).

MOȘ s. m. I. 1. (Învechit și regional; și în sintagmele tata moșu, moș-tătuca) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. Intra-va la sămînța moșiloru săi, pînră în veacu nu va vedea luminra. PSALT. HUR. 41^v/26. Moșii noștri în Eghiptu nu înțeleasără dudele tale. ib. 90^r/21. Stricară turma lu Amulie ce le era moș, tată mîni-sa. MOXA, ap. GCR I, 59/20. Am aflat cap și începătură moșilor de unde au izvorît în țară. URECHE, LET. I, 95/8. Cuconii ucigatoriului nu-ș vor piiarde ocinele ce li să vin de la moșu-său. PRAV. 93. Cela ce-ș va ucide . . . pre moșu-său sau pre moașe-sa. ib. 95. După fealurile moșilor voștri veți moșteni. BIBLIA (1688), 122²/5. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și a strămoșilor noștri. NECULCE, L. 77. Toate cîte era într-însa mai altmintrelea de cum fusese, subt Costantie moșul său. . . le-au întocmit. ȘINCAI, HR. I, 52/3, cf. 126/6. Să se pună în scaunul moșilor săi. id. ib. II, 188/17. Însă moșul lui ajunsese în spiță De nemeș prin o hîrtie domnească. BUDAI-DELEANU, T. V. 30. Se jucară amîndoi jocul moșului Adam și al moașei Eva. GORJAN, H. II, 120/32. Eu primii viața în Galia mănoasă, Colo unde odată ai mei moși locuia. NEGRUZZI, S. II, Este frumos și demn a păstra datinile moșilor noștri. F (1875), 409. Moșul tatălui meu Ioanicâ Bașotă a excelat la combaterea Hotinului. ib. (1881), 251. Un moș al meu s-a însurat cu o văduvă. CARAGIALE, O. VI, 397. Moș-tătuca rîde din toată inima. SLAVICI, N. I, 30. Actul autentic despre consimțămîntul tatălui, mumei, moșului (bunului) și moașei (bunei) . . . va cuprinde prenumele, numele, profesiunile și domiciliul fiitorilor soți. HAMANGIU, C. C. 29. El e olandez curat din părinți, moși și strămoși. SADOVEANU, O. IX, 263. Și de-mi ajungea, Unde se ducea ? Tot la moș Adam. TEODORESCU, P. P. 411. Pi vremea cîn nenii moși (părinții și bunicii) noștri era tineri ca noi. ȘEZ. II, 209. De cînd a fost moșul crai (= de demult, foarte vechi). Cu-o cojiță de mălai, De Cînd a fost moșul crai, Pe poliță aruncată, De cînd a fost buna fată ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. ◊ E x p r. Din (sau de la) moși (de la) strămoși = păstrat din generație în generație, moștenit de la înaintași; p. e x t. din vremuri străvechi. Din moși strămoși la noi se spune C-a fost a raiului minune Pe timpii nașterii lumești. ALECSANDRI, POEZII 547. Un inel ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși. ISPIRESCU, L. 104. Să dăruiesc țăranilor pămîntul pe care-l muncesc împreună cu dînșii din moși strămoși. REBREANU, R. I, 35. Din moși strămoși aveam palatul meu împărătesc așezat în scorbura acestui copac. POPESCU, B. I, 10. Aflară arme fel de fel rămase de la moși strămoși. RETEGANUL, P. II, 4. Curge un rîu care din moși strămoși s-a numit Vale. MARIAN, T. 168. De cînd cu moș Adam sau (regional) de la (sau din) moși putrezi = de foarte multă vreme, de pe vremea celor care au murit de mult. Cf. CIAUȘANU, GL. ♦ (Regional) Unchi. Într-o dimineață, iubitul meu moș intră în apartamentul meu. ALECSANDRI, O. P. 304. Îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zice: iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184, cf. 187, 229. S-au dus și n-au mai cutezat; mai ales că moșu-tău Haralambie ieșise din sat. SADOVEANU, N. F. 24. La început s-a spus moș numai unchiului mai bătrîn, care din punct de vedere al vîrstei se apropia de bunicul copilului. SCL 1955, 142, cf. ALRM I/II h 233, A IX 2, 3, 4, 6. ♦ (Regional) Naș² (I 1) (Năsăud). ALRM I/II h 299/268. 2. Bărbat (mai) în vîrstă, bătrîn, moșneag (I 1), u n c h i a ș, (regional) g h i u j, v î j; p. r e s t r. apelativ pentru un bărbat (mai) în vîrstă. Și moșului îi plac toate, dar să le roază nu poate. PANN, P. V. III, 72/4. De mult ești însurat, moșule ?. . . De patruzeci de ani. NEGRUZZI, ap. TDRG. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva ? id. S. I, 245. L-a bătut vodă cu mîna pe umăr, zicîndu-i: Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. Un străjeriu cum vede pe moșneag că stă pe-acolo îl întreabă; – Dar ce vrei, moșule ? id. P. 80. Văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrîn. ISPIRESCU, L. 96. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși: îngîrbóvit Un moș cu umblet lin Și-o copiliță. COȘBUC, P. I, 228. Tot una e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i tot una leu să mori Ori-cîne-nlănțuit. id. ib. 257, cf. 200. Moșule ! strigă brutarul. . . . Astîmpără-te ! ARGHEZI, P. T. 118. Cîtu-i moșu de bătrîn Tot ar mînca măr din sîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 467, cf. 413. Bună ziua, moșule ! – Mulțumesc voinicule. MAT. FOLK. 95. Știe moșul ce are în traistă. ZANNE, P. III, 406. Pe dealu rotat Șade moșu bosumflat [Dovleacul]. GOROVEI, C. 26. ◊ (Înaintea unui nume propriu sau a unui apelativ, indică vîrsta înaintată a persoanei cu care sau despre care se vorbește) Cu cît mai exact este moșul Erodot. HASDEU, I. C. I, 184. Moș Vlad. . . cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei. ODOBESCU, S. III, 14. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. Vorbi și cu moș popa. ISPIRESCU, L. 98. Da'ntreabă pe moș popa că-l știe de-altădată. MACEDONSKI, O. II, 53. Ce i-ar fi să spună într-o zi: „Măi Toadere . . . ori moșu Toadere . . . , ce-a fost, a fost”. CAMILAR, N. I, 228. Nu, moș Dumitre. DAVIDOGLU, O. 40. ◊ Moș ajun = ziua din ajunul Crăciunului; colind care se spune în seara acestei zile. Bună dimineața la Moș ajun. ODOBESCU, S. I, 234. Se desfășurau prin mintea lor . . . cetele de băieți cu semănatul ori cu „Moș ajun”. CONTEMPORANUL, VI₂, 288, cf. PAMFILE, CR. 2. N-a putut să meargă nici cu Moș ajunul și nici cu sorcova. PAS, Z. I, 77. Bună dimineața la Moș ajun. TEODORESCU, P. P. 120. Moș Crăciun, Moș Gerilă = personaje legendare despre care se spune că aduc daruri la copii de Crăciun, respectiv de Anul Nou. E ziua lui Crăciun, Lui Moș Crăciun cel bătrîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 513. Moș Martin sau moș Ursilă = nume glumeț dat ursului. Atîta i-a trebuit lui moș Ursilă, și-apoi las' pe dînsul. CREANGĂ, P. 53, cf. XANDREA, F. 265. Joacă bine, Moș Martine. TEODORESCU, P. P. 191. Și pun toți cîinișorii spinarea-n lespede, dar mai cu foc moș Martin. RĂDULESCU-CODIN, Î. 233. Moș Apeș = satir care personifica în mitologia populară un bătrîn afemeiat. Cf. HEM 1 299, DR. IV, 869. Moșul codrului = personaj din mitologia populară închipuit de obicei cu însușirile mamei-pădurii (PAMFILE, DUȘM. 234); spirit rău (MARIAN, NA. 89). ◊ E x p r. A-i veni (cuiva) moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. Com. din PIATRA NEAMȚ. Moși pe groși sau moși păroși = (în legătură cu verbe de declarație sau cu echivalente ale acestora) vorbe fără temei; minciuni. Tot înșiră la gogoși Spunînd despre moși păroși. PANN, P. V. i, 9/16. Mulți, în neștiința lor. . . au înșirat moși pe groși. I. IONESCU, P. 6. A promite moși pe groși. BARONZI, L. 46. Încălecai pe un cocoș, Să vă spui la moși pe groși. ISPIRESCU, L. 332. Ori gîndești că-ți spun moși pe groși ca să glumesc cu d-ta ? CARAGIALE, O. II, 277. Eu nu vă spun moși pe groși, ci numai lucruri pe care le-am auzit de la oameni ce trebuiesc crezuți. MACEDONSKI, O. III, 122. Bați cîmpii. . . , spui moși pe groși. I. BOTEZ, ȘC. 103. Înșiră moș pe groș. H II 32, cf. I. CR. III, 119. La moșii ăi verzi = niciodată, la paștile cailor. Vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi ori la poștele cailor. ISPIRESCU, L. 261. Adicătelea cum s-ar zice la moșii ăi verzi. CONV. LIT. XLIV₂, 74. De cînd cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. Cf. BARONZI, L. 48, ZANNE, P. II, 276. ◊ Compus: (regional) moșu-pămîntului = arici (Erinaceus europaeus). ALR I 1 186/790. ♦ (Popular, la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie, care urmează după zilele babelor. Moșii – zice poporul – bat cu bolile pămîntul să intre frigul și să iasă căldura. HEM 2 279. Acești moși urmează la nouă zile după Baba Dochie. MARIAN, Î. 381. ♦ (Begional) Sfînt, mucenic. Sfinții sau mucenicii. . . se mai numesc altmintrelea și moși, în antiteză de la babe. MARIAN, S. R. II, 156, cf. 157. 3. (Regional) Bărbat care moșește (I). Cf. PONTBRIANT, D., H IX 82. 4. (Regional) Personaj (mascat) reprezentînd un bărbat bătrîn, în anumite creații dramatice populare. V. m o ș n e a g. Cf. PAMFILE, CR. 158, 178. ♦ Sperietoare de păsări. În grădini boti de lut (moș de peapeni) în chipul omului fac, pentru ca pasire să sparie. CANTEMIR, IST.142. 5. (În vechile tradiții populare; la pl.) Rudele decedate ale unei persoane sau ale unei familii; (și în sintagmele ziua moșilor, sîmbăta moșilor, regional, moșii de cîrnelegi, moșii de iarnă, moșii de toamnă, moșii de hranghel, moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii etc.; adesea urmat de determinări) nume dat diferitelor zile din an, considerate sărbători, în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. Sîmbăta moșilor geameni. DOSOFTEI, V. S. septembrie 3^r/20. Să se facă . . . două pomeniri, una la ziua hramului și alta la ziua moșilor (a. 1805). URICARIUL, XI, 325. Într-o zi, prin luna lui mai, aproape de moși. CREANGĂ, A. 5. Această pomenire și jertfă. . . se numea pretutindeni, în toate țările locuite de români, moși. MARIAN, î. 380. Moșii de iarnă, numiți altmintrelea și moșii de cîrnelegi, cad în unele părți sîmbătă înainte de săptămîna albă. id. S. R. I, 260, cf. 261, II, 162, 166, 255, id. NA. 80. Sîmbăta de dinaintea hranghelului. . . pe alocuri se mai numește și moșii de hranghel sau moșii de toamnă. PAMFILE, S. T. 74, cf. 62, 124. Sîmbăta duminicii mari, în ajunul duminicii mari, numită și moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii. id. S. V. 7, cf. ȘEZ. XXII, 60, ARH. FOLK. III, 151, ALR II/I h 216/2. Moșî ăi dă toamnă dzîŝim moșî dă brîndză. ALR II/I h 216/29. ♦ Obiecte sau alimente date de pomană în ziua moșilor (I 5). În multe comune. . . nu se trimit în aceste două zile numai plăcinte, ca moși, ci și alte obiecte. MARIAN, S. R. II, 255. Toate aceste lucruri cari se duc spre a fi împărțite se numesc moși. PAMFILE, S. V. 8, cf. 9. ♦ Bîlci tradițional de mari proporții, organizat anual în București, în sîmbăta dinaintea rusaliilor ; p. e x t. tîrg, loc unde sînt organizate distracții publice. Și se pare că auzi la moși strigătul precupeților. ALECSANDRI, T. 1201. Nopțile le petreceam la „Vendig in Vien”, un cîmp de moși cu atracții felurite. BRĂESCU, A. 242. Să ne vedem sănătoși în tîrg la moși. MAT. FOLK. 1 173. ◊ E x p r. S-a strîns lumea ca la moși, se spune cînd se adună multă lume pentru a vedea un lucru curios. Cf. DL, DM. 6. (Învechit) Primul deținător, cu titlu de moștenitor, al unui pămînt; (învechit) bătrîn, stîlp, tei. Am văzut 20 de moșneni cu sînurile pline de hrisoave. . . și am fost silit să caut pe cel dintîi moș. GOLESCU, Î. 63. Pămîntenii era mai noi moși, veniți și așăzați de mai din urmă. PISCUPESCU, O. 26/4. Răzășiile provenite din daniile domnești sau în genere de la un autor unic, se împărțeau pe bătrîni, în Muntenia pe moși. I. BRĂESCU, M. 21. II. 1. (Regional) Numele mai multor pești: a) (Și în sintagma moș de Dunăre, BĂCESCU, P. 108, moș de baltă, id. ib.) Ghiborț (Acerina cernua). Cf. ANTIPA, P. 439, id. F. I. 31, ATILA, P. 504, BĂCESCU, P. 107, 108, H I 137. b) (Și în sintagmele moș de baltă. BĂCESCU, P. 108, moș Antoci, id. ib. 38) Pălămidă de baltă (Pungitius platygaster). Cf. ANTIPA, F. I. 52, BĂCESCU, P. 38. ◊ C o m p u s: moș-cu-trei-ghimpi = varietate de pălămidă de baltă (Gasterosteus aculeatus ponticus). Cf. ANTIPA, F. I. 59. 2. (Regional) Știulete de porumb de pe care se desprinde greu mătasea; (regional) moșneag (II 1) (Pîraie-Fălticeni). A VI 8. 3. (Regional, la pl.) Cireșe sau vișine uscate, smochinite. Com. din PEȘTIȘANI-TÎRGU JIU. 4. (Prin Munt.) Cocoloș rămas după stoarcerea nucilor. RĂDULESCU-CODIN, 51. 5. (Prin Munt.) Caltaboș sau cîrnat pregătit din intestinul gros al porcului. Cf. ALR I 747/768, L. ROM. 1959, nr. 2, 53. 6. (În opoziție cu babă) Partea cu cîrlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Pl.: moși. - Și: (regional, I 3) muș s. m. H IX 82. – Derivat regresiv de la moașă.

Eva Conform legendei biblice, Éva este numele primei femei. Interpretarea oferită de textul Genezei este de „mamă a celor vii” (Septuaginta traduce în acest pasaj numele ebraic prin → Zoe). Apropierea numelui ebraic Hawwah de verbul hâyah „a trăi” nu este însă decît o etimologie populară. Adevărata semnificație a numelui Eva rămîne încă în discuția specialiștilor, deși una dintre numeroasele ipoteze propuse pare să se apropie de adevăr (este vorba despre apropierea numelui Evei de cuv. arameean hawwa sau arab. hayya „șarpe, viperă”). Prin intermediul gr. Eua, redat în latina ecleziastică prin Heva, iar în vechea slavă prin Eva, numele se răspîndește în Europa. Deși unele izvoare hagiografice menționează existența cîtorva sfinte și martire creștine cu acest nume (cultul lor fiind însă destul de puțin răspîndit), prezența numelui în onomastica contemporană se explică mai mult prin arhicunoscuta legendă biblică și prea puțin sau chiar deloc prin valoarea de nume calendaristic. Interesant de amintit este faptul că peste tot, acolo unde este cunoscut cultul Evei biblice, probabil în amintirea trecerii ei prin paradis, aceasta este considerată patroana grădinarilor. În onomastica noastră, Eva nu a avut și nu are nici în prezent o frecvență prea mare, situație asemănătoare și altor popoare (se pare că numele este mai frecvent în rîndul protestanților). Împrumutat din secolul trecut pe cale cultă din apus, prenumele fem. Evelína, deși nu este la origine decît un derivat diminutival de la Eva, a devenit independent, legătura lui cu numele de bază nemaifiind simțită. ☐ Fr. Eve, Eveline, engl. Eva, Evelyn, germ. Eva, Evelina, magh. Eva, Evelin, bg., rus. Eva, Evelina. ☐ Motivul biblic al Evei a avut o lungă și prestigioasă carieră literară. Semnificînd crearea și căderea omului, povestea primei femei era aproape nelipsită din prologul misterelor din evul mediu, Eva fiind unul dintre cele mai reale personaje ale acestor vechi manifestații teatrale (de ex., în cel mai vechi mister cunoscut, Jocul lui Adam, creație anglo-normandă din sec. 12). Figura simbolică a Evei apare, printre altele, în operele lui H. Grotius, Lope de Vega, J. Milton (în Paradisul pierdut) etc. Iubitorilor muzicii le este cunoscută o fermecătoare Eva din Maeștrii cîntăreți din Nürenberg de R. Wagner. Eva, sculptura lui Rodin.

MANÉVRĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. Pașa de două tuiuri. . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. E cîmpul plin de batalioane românești, ca la manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 346. Se aplecă pe fereastră și făcînd mîna pîlnie strigă cu voce de manevră. BRĂESCU, V. 5. Mai înainte. . . trebuia să-și piarză în fiecare vară cîte-o lună cu manevrele. REBREANU, NUV. 298. În urma unei răceli contractate la acele manevre sau a unei căderi de pe cal, s-a îmbolnăvit. CĂLINESCU, E. 36. Tata fusese. . . la Tîrgoviște cu manevrele. PAS Z. I, 239. ♦ Deplasare organizată (și rapidă) a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui, (învechit) m a n o p e r ă (2); p. e x t. luptă. Manevra de la Rorodino s-au săvîrșit. GT (1839), 163²/26. În zădar și ofițerii se luptă, se bat mereu, în zădar mai fac manevre. NEGRUZZI, S. I, 128. Ultimul atac, mai-nainte de a se retrage, ca și toate celelalte manevre ale acestei memorabile bătălie, este un strălucit testimoniu de știință militară. HASDEU, I. V. 158. Tudor se pregătea să reziste la București, cum o dovedeau manevrele neîncetate ale trupelor sale la Cotroceni și fortificarea mînăstirii. OȚETEA, T. V. 253. 2. F i g. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și ajunge scopurile; tertip. Cf. STAMATI, D. Prin această ingenioasă manevră, nepoata Evei izbuti a mînca din pomul vieții, fără a pierde raiul ca străbuna sa. FILIMON, O. I, 120. Cu atîta ești mai vinovată, giupîneasă. Ai ochi și nu vezi manevrele Adelei. ALECSANDRI, T. 963. Pe urmă a început bănuiala că aș putea fi victima unei abile manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Pentru Caragea această reducere [a impozitelor] era o simplă manevră politică: el își făcuse suma și era hotărît să fugă. OȚETEA, T, V. 56. Aglae nu se arăta potrivnică acestor manevre. CĂLINESCU, E. O. I, 71, cf. BOGZA, C. O. 351, CAMILAR, N. I, 112. Faptele au arătat însă că manevrele burgheziei n-au reușit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2399. Cu manevrele dumitale, n-ai să izbutești să mă desparți de el. V. ROM. aprilie 1954, 40. ♦ (Neobișnuit) Mijloc, metodă, procedeu; mod de a proceda. Tot gîndind. . . Cu ce manevre Școlarul ceva, ceva a-mvăța. PANN, H. 55/2. 3. Ansamblu de operații necesare pentru deplasarea unei nave în direcția voită (în special la acostare sau la ieșirea dintr-un port). Cf. NEGULICI. Marinarii pregăteau acostarea. Comenzi scurte, grăbite, manevre greoaie. BRĂESCU, A. 212. Lumea, ca de obicei, se strîngea pe cheu ca să privească manevra vaporului care pleca. BART, E. 234. Manevrele de pînze, evoluțiile în largul mării.. . și întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature. id. S. M. 11, cf. 40. Superioritatea de manevră și de armament a flotei lor asigură portughezilor [în evul mediu] supremația navală în Oceanul Indian. OȚETEA, R. 120. ♦ (Concretizat) Parîmă folosită la mînuirea vergelor ori a velelor sau la legarea elementelor componente ale arboradei. Oamenii grăbiți se strîng la posturi în dreptul manevrelor, pilotul își încleștează mînile în roata cîrmei. BART, S. M. 19. 3. Ansamblu de operații în vederea alcătuirii sau desfacerii unei garnituri de tren sau pentru gararea unui vagon pe o anumită linie. ◊ Loc. adj. În manevră = (despre locomotive, trenuri etc.) care face manevră, care se află în stare de manevră. Ridicînd din umeri. . ., a răspuns semnalizînd din nou tot după legea locomotivelor în manevră: „Oprire!”. GALAN, Z. R. 13. 5. Mișcare, acționare (cu mîna) a unei unelte, a unui mecanism etc.; manipulare. Cf. COSTINESCU, LM. Coarba. . . se compune dintr-un suport și două minere, unul de apăsare și celălalt de manevră. IOANOVICI, TEHN. 218, cf. 133. Coborîrea și ridicarea vanei se face învîrtind șurubul. . . cu ajutorul roții de manevră. SOARE, MAȘ. 223. Baioneta la arme! Jandarmii executară manevra. VORNIC, P. 78. – Pl.: manevre. – Și: (învechit) manóvru (NEGULICI) s. n.; (regional) manévără (ALR II 4937/105, 284, 346; pl. manevăre, manevere și maneveri ib.), manévură (ib. 4937/102, 141, 172, 349; pl. manevuri ib.), manégură (ib. 4937/228, 574, 833; pl. maneguri ib.), manémvră (MAT. FOLK. 1210, ALR II 4937/192, 784; pl. manemvre ALR II 4937/784) s. f., manévăr (ib. 4937/2, 29, 64; pl. manevăruri, manevere și manevuri ib,), manébăr (ib. 4937/157; pl. manebere ib.), manévru (ib. 4937/219; pl. manevruri ib.) s. n. – Din fr. manœuvre, it. Manovra. – Pentru variantele de tipul manevăr, cf. germ. M a n ö v e r, magh. manöver.