Azia f. cea mai mare și cea mai veche din cele cinci părți ale lumii, leagănul civilizațiunii umane, cu o suprafață de cinci ori mai mare decât a Europei și cu 800 mil. loc. Ea e separată de Europa prin munții Urali, de Africa prin istmul de Suez și de America prin strâmtoarea de Bering (Aziatic).

Bering m. navigator danez în serviciul Rusiei, descoperi marea și strâmtoarea ce-i poartă numele (1725-1728). ║ 1. (Strâmtoarea de), braț de mare între Azia și America de N.; 2. (Marea de), partea septentrională a Oceanului Pacific, între Azia și America.

PACIFIC, Oceanul ~, cel mai întins și mai adânc ocean al Pământului, limitat de peninsulele Alaska și Ciukotka (la N), de Asia și Australia (la V), Americile de Nord și de Sud (la E) și Antarctida (la S). Comunică cu Oc. Arctic prin str. Bering, cu Oc. Atlantic prin str. Drake, str. Magellan și Canalul Panamá, iar cu Oc. Indian prin mările și strâmtorile din Arh. Malaez. În S comunică larg cu Oc. Indian și Oc. Atlantic. 165,3 mil. km² (179,7 mil. km² cu mările mărginașe – c. 50% din Supr. Oc. Planetar). Volum: 707,6 mil. km³ (iar cu mările mărginașe 723,7 mil. km³). Salinitatea medie: 34,9‰, max.: 36,5‰ și minimă: 32‰. Temp. apei este în febr. 28°C la Ecuator și -1°C la lat. mari, iar în aug. 29°C la Ecuator și +8°C în N și 0°C în S. Se întinde de la N la S pe 15,8 mii km, iar de la V la E pe 19,5 mii km. Ad. medie: 3.028 m; ad. max.: 11.033 (fosa Marianelor, cea mai mare adâncime oceanică). Țărmuri abrupte însoțite de lanțuri muntoase. Paralel cu țărmurile vestice se întind șiraguri de insule ce delimitează mări marginale. Regiunea sa periferică cuprinde zone cu seismicitate puternică și activitate vulcanică intensă („Cercul de foc al Pacificului”) și cu gropi abisale. În centru și SV se află numeroase insule care formează Oceania, iar în părțile marginale în N ins. Aleutine, în V Kurile, Sahalin, arhipelagul japonez, arh. Filipine, Noua Guinee, Noua Zeelandă, în E arh. Galápagos. Relieful fundului cuprinde cel mai mare număr de munți submarini (c. 1.400), în cea mai mare parte de origine vulcanică, formând o dorsală cu o lățime considerabilă și cu înălțimi de 2.000-3.000 m deasupra nivelului general al fundului; alt. max. se află în partea de E a arh. Tonga, respectiv de 8.325 m, vârful muntelui aflându-se la 365 m sub nivelul apei. În alte cazuri, vârfurile munților se ridică deasupra nivelului apei, apărând la suprafață ca insule vulcanice (ex. Mauna Kea, în Hawaii atinge 4.205 m deasupra nivelului mării) sau se află la mică adâncime, în jurul lor formându-se insule coraligene. Curenții formează două circuite: în emisfera nordică Curentul Ecuatorial de N, Kuroshivo (Kuroshio), Curentul P. de N și Curentul Alaskăi – curenți calzi și Oyashivo (Oyashio), Kamceatka și Curentul Californiei – curenți reci; în emisfera sudică Curentul Ecuatorial de S, Curentul Australiei de E – curenți calzi și Curentul P. de S, Curentul Perúlui (Humboldt) – curenți reci. În zona ecuatorială se formează contracurenții ecuatoriali de N și de S. Un fenomen natural aparte, care se manifestă în partea central-sudică a P., este El Niño. Străbătut de importante căi de navigație. Principalele porturi: Vladivostok, Vancouver, San Francisco, Los Angeles, Valaparaíso, Shanghai, Sidney. Floră și faună bogată și variată. Importante zone de pescuit (c. 60% din cantitatea de pește de pește pescuit pe glob). P. a fost descoperit la 29 sept. 1513 de conchistadorul spaniol Vasco Nuñez de Balboa, în urma expediției de traversare a istmului Panamá, care l-a numit Mar del Sur (Marea Sudului). Traversat pentru prima dată de Magellan, care i-a atribuit numele Mar Pacifico(Marea Liniștită). Este străbătut de meridianul de 180°, care constituie (cu mici abateri legate de împărțirea administrativă a arhipelagurilor) linia internațională de schimbare a datei. – Bătălia din ~, ansamblul operațiunilor militare duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial între Japonia și S.U.A., asistată de aliații ei (1941-1945).

PRINCE OF WALES [prins əv ueilz] (PRINȚUL DE WALES) 1. Cap în extremitatea de NV a Americii de Nord, în str. Bering, în V pen. Seward (Alaska), cel mai vestic punct al continentului nord-american (65°40′ lat. N și 168°05′ long. V). Descoperit de James Cook în 1778. 2. Insulă nelocuită, situată în Arhipelagul Arctic Canadian, între ins. Somerset (la E), ins. Victoria (la V) și ins. Bathurst (la N); 33,3 mii km² (310 km lungime; 65-210 lățime). Relief de joasă altitudine. În 1984 aici se afla Polul nord magnetic al Pământului. Insula a fost descoperită în 1851 de Sir Francis McClintock. 3. Insulă americană în arh. Alexander, la SE de Alaska; 6,7 mii km² în SV Arhipelagului Arctic, între ins. Victoria (la SE) și ins. Banks (la NV), care face legătura între G. Amudsen (în SV) și G. Viscount Melville; 274 km lungime. 4. Strâmtoare în Arhipelagul Arctic Canadian, între insulele Banks și Victoria; 274 km lungime.

SIBERIA (SIBIR’) 1. Vastă regiune naturală în partea central-nordică a Asiei, cu cea mai mare extindere pe terit. Federației Ruse și în mai mică măsură în N Kazahstanului, cuprinsă între m-ții Ural la V, mările Kara, Laptev și a Siberiei Orientale la N, mările Bering, Ohotsk, Japoniei la E și deșerturile Asiei Centrale, granițele Federației Ruse cu China și Mongolia la S. S. se desfășoară pe pe 130° long. E și pe 30° lat. N, ocupând c. 13,5 mil. km². Din punct de vedere geologic, S. corespunde fundamentului cristalin, Paleozoic, al Platformei Siberiene, iar din punct de vedere morfologic se împarte în două: Siberia de Vest, la V de fl. Enisei, și Siberia de E,la E de aceasta. Siberia de Vest cuprinde o mare câmpie joasă, slab fragmentată, și stepa semiaridă din Kazahstan, drenate de fl. Obi., precum și lanțul m-ților Altai, cu vf. Beluha (4.506 m), iar Siberia de Est, numită și S. Orientală, care include și Extremul Orient Rusesc, se desfășoară pe c. 2.000 km de la V (de la fl. Enisei) la E (mările mărginașe ale Oc. Pacific) și pe c. 2.400 km de la N la S, având un relief predominant de platou și de munți care acoperă 75% din totalul Siberiei de Est, respectiv platoul Siberiei, m-ții Saian, Iablonovîi și Stanovoi în S, și Verhoiansk, Cerski, Kolîma, Sihote-Alin și m-ții Kamceatkăi (cu vf. Kliucevski de 4.750 m alt., cel mai înalt din întreaga Siberie). S. cuprinde patru peninsule mari (Iamal, Taimîr, Ciukotsk și Kamceatka), este drenată de numeroase fluvii și râuri mari, în mare parte navigabile (Obi, Enisei, Irtîș, Ișim, Tobol, Tunguska, Lena, Amur, Vitim, Aldan, Indighirka ș.a.), are în cuprinsul ei cel mai adânc lac de pe glob (Baikal, 1.620 m; după alte surse 1.940 m), precum și numeroase orașe cu importanță economică (Novosibirsk, Omsk, Krasnoiarsk, Irkutsk, Novokuznetsk, Tomsk ș.a.). Clima S. este variată, zonată latitudinal, de la climatul arctic și subarctic în N până la temperat în S, cu un grad ridicat de continentalism. Caracteristic pentru S. este faptul că în această zonă se dezvoltă, atât iarna, cât și vara, o vastă arie anticiclonală, numită anticiclonul siberian, care generează vânturi puternice și temp. foarte scăzute iarna (-40; -68°C; minima absolută a fost înregistrată la Oimiokon, -77,8°C) și veri călduroase (32-38°C) și aride. Vegetația este zonată tot pe latitudine, în N desfășurându-se tundra, urmată spre S de zona pădurilor de conifere sau taigaua, iar în partea de S a S. se extinde stepa. S. dispune de însemnate zăcăminte de subsol (petrol, gaze naturale, cărbuni, diamante, min. de fier, plumb, zinc, cupru, bauxită, uraniu ș.a.), precum și de mari resurse hidroenergetice. S. este traversată de calea ferată transsiberiană, construită în anii 1891-1916, de mare importanță economică în legăturile Rusiei europene cu Extremul Orient Rus. – Istoric. În 1582 cazacii conduși de Ermak Timofeevici i-au învins pe tătarii din Hanatul Siberiei, Astfel a început penetrarea treptată a cazacilor și explorarea Siberiei de către ruși și supunerea populației locale obligate să plătească tribut în blănuri. Din sec. 17 loc de exil și colonie penală a țarilor ruși; în sec. 20, colonizare rusească pe scară largă. S. a constituit în timpul regimului stalinist, în special în anii 1930-1940, un înspăimântător loc de exil pentru adversarii politici. 2. Marea Siberiei Orientale, mare din bazinul Oc. Arctic situată pe platforma continentală, între țărmul de NE al Asiei, arh. Novosibirsk la V și ins. Vranghel la E, care comunică cu M. Laptev prin strâmtorile Sannikova și Laptev și cu M. Ciukotsk prin str. Longa; 936 mii km². Ad. medie: 58 m; ad. max.: 160 m. În ea se varsă fl. Kolîma și Indighirka.