ARABIA SAUDITĂ, Regatul Arab Saudit, stat în SV Asiei, în Pen. Arabia; 2,1 mil. km²; 14,43 mil. loc. (1989). Limba oficială: araba. Cap. Riyadh. Orașe pr.: Jeddah, Mecca (Makkah), Medina (Al Madinah), Ta’if. Este împărțit în 17 provincii. Podiș slab ondulat, deșertic (Nefud, Rub’ și Al Khali), presărat cu oaze și înconjurat de munți nu prea înalți (alt. max.: în SV, 2.565 m); cîmpii litorale (Tihama în V, El Hasa în E). Climă tropicală deșertică, mai umedă pe coasta Mării Roșii (în SV, 500 mm/an). Mari exploatări de petrol (peste 23 miliarde t rezerve, locul 1 pe glob) și gaze naturale; resurse de min. de fier, cupru, sulf, sare (practic neexploatate). Culturi de cereale (c. 800 mii ha, 3,25 mil. t, 1988, din care grîu 3 mil. t), viță de vie (100 mii t de struguri, 1988), curmali (495 mii t curmale, 1988), legume și pepeni (1,2 mil. t, 1988) ș.a. Creșterea în parte nomadă, a animalelor: ovine (7,5 mil. capete, 1988), caprine (3,6 mil. capete, 1988), cămile (417 mii capete, 1988), bovine (325 mii capete, 1988). Rafinării de petrol (c. 80 mil. t capacitate, 1988). Întreprinderile ind. produc îngrășăminte chimice, mase plastice, produse metalice de larg consum, echipament electric, ciment (c. 9 mil. t), marochinărie, produse petroliere: gaze lichefiate. C. f.: 1.251 km. Căi rutiere: c. 46 mii km. Moneda: 1 riyal = 100 halalah. Exportă petrol (c. 3/4), produse petroliere (c. 1/10); gaze naturale, produse chimice ș.a. și importă autovehicule, produse chimice, echipament electric, produse siderurgice, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric. Terit. A.S. a fost locuit din timpuri străvechi de triburi arabe. După constituirea statului musulman arab (Califatul) și apariția religiei islamice (sec. 7, la Medina, în V Pen. Arabia), terit. actualului stat al A.S. s-a aflat sub autoritatea nominală a califatelor Omeiazilor, Abbasizilor, Fatimizilor, precum și a statului mamelucilor. În sec. 16 o parte a terit. țării (Hijaz) a fost cucerită de turcii otomani. După cîteva încercări de unificare a terit. A.S. (sec. 18-20), în care un rol important l-a avut secta islamică a wahhabiților, Abd-al-Aziz II ibn Saud, emirul Nejdului, ca urmare a războaielor purtate, reușește să realizeze unificarea terit. din aproape întreaga Pen. Arabia, proclamîndu-se rege al A.S. la 23 sept. 1932. După al doilea război mondial începe exploatarea marilor zăcăminte petroliere. Veniturile obținute din exportul țițeiului au permis crearea unor ramuri industriale, modernizarea țării și au conferit A.S. un rol important în viața politică a Asiei de Sud-Vest. În 1990, în urma invadării Kuweitului de către Iraq, A.S. s-a alăturat coaliției antiiraqiene, pe terit. său fiind organizate majoritatea acțiunilor militare împotriva invadatorilor. A.S. este monarhie absolută. Activitatea legislativă și cea executivă sînt exercitate de către rege care conduce Consiliul de Miniștri. După Războiului din Golf, în A.S. a fost înființat Consiliul Consultativ (Majless al-choura) și s-a adoptat o lege fundamentală de tipul unei constituții, inspirată din Charia (legea islamică).

RIYᾹDH (AR RIAD sau RIAD), capitala Arabiei Saudite, situată în centrul pen. Arabia, într-o oază din pod. Nejd, pe valea Wādῑ Hanῑfa, la poalele m-ților Tuwayq, la 590 m alt., la 380 km de G. Persic și 773 km NE de Mecca; 4,7 mil. loc. (2001, cu suburbiile). Aeroportul Khalid, situat la 35 km de oraș. Rafinărie de petrol. Ind. chimică (mase plastice), a cimentului, textilă și alim. Legat prin pipe-line cu Al Jubayl de la G. Persic (467 km) și cu o conductă de apă potabilă rezultată din desalinizarea apei mării în instalații speciale. Muzeu de arheologie și etnologie (1978). Biblioteca Universității (1957), cu 1,1 mil. vol. Universitatea Riyādh (1957); Universitatea islamică Muhammad ibn Saud (1974). Moscheea Jami’da. Palat regal. Punct de popas pe drumurile caravaniere și pentru pelerini în drum spre Mecca, devine la începutul sec. 19, o dată cu mutarea aici, în nov. 1824, a centrului puterii imamului wahhabit Turki ibn Abdallah (1823-1834), capitala cârmuirii saudite, până în 1885, când reg. Nejd, inclusiv R., a fost cucerită de emirul rival, rașididul Muhammad (1872-1897), care a numit aici guvernatori. În 1902, Abd al-Aziz Il ibn Abd ar-Rahman ibn Saud, emir de Nejd și imam al wahhabiților, a recucerit R., făcând din el baza cuceririlor sale din Pen. Arabia. O dată cu proclamarea Regatului Arabiei Saudite (sept. 1932), R. devine capitala noii creații statale. Orașul a beneficiat de pe urma imenselor zăcăminte de petrol, cunoscând o expansiune a construcțiilor în afara vechilor ziduri de incintă.

NEJD [nædʒd] sau NAJD, regiune geografică (podiș cu structură cristalină) și istorică în partea centrală a Pen. Arabia, în Arabia Saudită, cu alt. max. de 1.800 m, presărată cu ueduri, înconjurată de munți scunzi (Schammar, Hima Dariyah, Al Armah, Tuwayq ș.a.); c. 1,4 mil. km². Creșterea ovinelor, caprinelor. În oaze, culturi de grâu, porumb, orez, plantații de curmali și bananieri. Centru al mișcării islamice wahhābῑte (sec. 18). Cucerită (din 1905) de saudiți, care au acceptat protectoratul britanic (1915), s-a unit cu Hijazul, formând un regat (1926), a cărui independență sub numele de Arabia Saudită, a fost recunoscută de Marea Britanie în 1932.

MECCA (MEKKA, MAKKAH), oraș în V Arabiei Saudite, în reg. Hijaz, la 72 km E de țărmul Mării Roșii; 630 mii loc. (1991). Nod rutier. Aeroport. Centru comercial (animale, piei, cafea). Cel mai important centru religios și oraș sfânt al Islamului; pelerinajul anual (peste 2,5 mil. de pelerini la Kaaba); considerat ca loc de naștere al Profetului Mahomed. Locuit de tribul kureișiților. O dată cu apariția religiei islamice, a devenit principalul centru al cultului musulman. După dezmembrarea Califatului de Bagdad, M. a intrat în stăpânirea dinastiilor Fatimizilor, Aiubizilor și apoi a mamelucilor, iar între 1517 și 1916, a Imp. Otoman. În 1916, devine capitala regatului Hijaz. Cucerit în 1924 de armatele lui Ibn Saud, a fost inclus, în 1932, în Arabia Saudită.

HIJᾹZ, Al ~ (HEJᾹZ sau HEDJAZ), regiune naturală în V Pen. Arabia (Arabia Saudită), de-a lungul țărmului Mării Roșii, între G. ’Aqaba și orașul Mecca; c. 300 mii km². Orașe pr.: Mecca, Medina, Jiddah, Yanbu. Litoral nisipos, mărginit de recife coraligene, iar, spre interior, un podiș muntos cu alt. de 1.400-1.800 m. Curmali, sorg, orez. Creșterea cămilelor și cabalinelor. Pescuit de perle. Locul de naștere al lui Mahomed și „pământ sfânt” al musulmanilor. H. a fost transformat în regat independent după ce șeriful Husayn a ieșit de sub suzeranitatea otomană (1916). Cucerit de Abdul-Aziz III ibn Saud (1924), a devenit provincie a Arabiei Saudite (1932).

SAUDIZI, dinastie domnitoare în Regatul Arab Saudit, întemeiată de Saud ibn Muhammad ibn Mikrin. Până în 1927 ei sunt emiri de Nejd; între 1927 și 1932 – regi ai Hidjazului și Nejdului cu terit. unite, iar din 1932 – regi ai Arabiei Saudite. Ultimul reprezentant al dinastiei este regele Abdallah ibn Abd al-Aziz (din 1 aug. 2005).

IRAQ (IRAK), Republica ~ (al-Jumhūriyah al-’Irāqῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, suprapunându-se în mare parte Mesopotamiei antice; 434,1 mii km²; 19,9 mil. loc. (1994). Limba oficială: araba. Religia: islamică (șiiți – 62,5% și sunniți – 34,5%) c. 95%, catolică. Cap.: Bagdad (Baghdād). Or. pr.: Basra (Al-Bașrah), Mosul (Al-Mawșil), Kirkūh, Al-Hillah etc. Este împărțit în 15 guvernorate și 3 reg. autonome. Relieful prezintă 4 reg. naturale: în centru câmpia drenată de fl. Tigru și Eufrat, care se unesc și formează fl. Shatt al-Arab ce se varsă în G. Persic (câmpia concentrează 75% din terenurile cultivate ale țării); în N, o unitate colinară piemontană (vechea Asirie), cu precipitații mai bogate; în V, câmpii deșertice, sectoare ale deșertului sirian; în NE M-ții Kurdistanului, prelungire nord-vestică a M-ților Zagros din Iran. Climă subtropicală, cu ariditate accentuată, cu veri toride, fără precipitații și ierni mai blânde. Vegetație de stepă cu tufișuri (în N și E) și plante xerofite și halofite (în S și V). I. dispune de mari rezerve de petrol (13,4 miliarde t, locul 3 pe glob), atât în N, cât și în S țării. Expl. de petrol (36,7 mil. t, 1994), gaze naturale (124 miliarde m³), sulf, fosfați (1.000 mil. t), sare și zăcăminte de cupru, crom și gips. Ind. produce: energie electrică (27,1 miliarde kWh, 1994), gaze lichefiate, derivate petroliere, oțel, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, calculatoare, frigidere, acid sulfuric, îngrășăminte azotoase și fosfatice, ciment (2,5 mil. t, 1992), țesături de bumbac, lână, mătase, in, textile și conf., covoare, produse alim. (lactate, zahăr, carne, bere, țigarete etc.). Circa 75% din supr. țării este neproductivă. Terenurile agricole reprezintă 21,7% din terit. țării. Agricultura antrenează 40% din populația activă și asigură 15% din PIB. Se cultivă grâu, orz, porumb, mei, orez, bumbac, tutun, susan, in, sfeclă de zahăr, fasole, linte; plantații de curmali, citrice, viță de vie, măslini, trestie de zahăr. Mari cantități de legume (tomate 800 mii t, 1994, ceapă, cartofi, castraveți, vinete) și fructe (mere, piersici, prune). Se cresc ovine (6,3 mil. capete, 1994), caprine (1,1 mil. capete, 1994), asini, cămile, bovine și bubaline (1,2 mil. capete, 1994), cabaline. Pescuit de pește și perle în G. Persic. C. f.: 2,0 mii km. Căi rutiere: 25,5 mii km; pipe-line-uri: peste 3 mii km. Flota comercială: 1,6 mil. t. r. b. (tone-registru-brut) (1995). Moneda: 1 dinar = 1000 fils. Turism cu mari obiective antice: în N, vestigii ale civilizației asiriene (Ninive, Nimrud, Assour, Khorsābād), zona Babylon-Bagdad-Samarra (ultimele două capitale ale Califatului Arab) cu minaretul elicoidal Malwiya din Samarra (sec. 9), în SE ruinele orașelor-state antice Ur, Lagash, Eridu ș.a. Export: petrol și produse petroliere, curmale, ciment, țesături, îngrășăminte chimice, lână, piei, orz ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse alim., textile, chimice, cherestea, hârtie, medicamente ș.a. – Istoric. Sub numele de Mesopotamia, regiunea dintre Tigru și Eufrat, teritoriul I. a fost leagănul unor mari civilizații ale Orientului Antic, precum cea akkadiană, asiriană, babiloniană și caldeeană. Cucerit succesiv de perși (539 î. Hr.), de Alexandru cel Mare (331 î. Hr.), parți (sec. 2 î. Hr.- 3 d. Hr.), Sasanizi (sec. 3-7) și arabi care, după victoria repurtată la al-Qadisiyya (637) asupra oștilor sasanide, au întemeiat aici importante orașe (Basra, 638 și al-Kŭfa, 639). În timpul Abbasizilor (750-1258), I. a devenit provincia centrală a Imperiului Arab, califul al-Mansur fundând, în 762, orașul Bagdad, devenit noua capitală (de aceea statul s-a numit și Califatul de Bagdad). În ciuda unei dezvoltări economice și intelectuale remarcabile, I. a avut de suferit din cauza numeroaselor tulburări și revolte, precum și a dominației străine care a urmat: a Buizilor (din 945), a turcilor selgiucizi (din 1056), a mongolilor (din 1258), a Sefevizilor (din 1508) și a turcilor otomani (din 1534). În sec. 16-17, în cadrul războaielor turco-persane, I. a fost obiect de dispută până în 1639, când Sefevizii au recunoscut adversarilor lor stăpânirea asupra I., care s-a menținut până în 1917. Descoperirea unor zăcăminte petrolifere (sf. sec. 19) la Mossul impulsionează dezvoltarea țării. Ocupat de trupe britanice în timpul primului război mondial, este încredințat (1920) de Societatea Națiunilor, sub mandat, Marii Britanii. În 1921, I. este proclamat regat, având ca suveran pe Faysāl ibn Hussain, din familia Hașemiților. Cu toate că își proclamă independența la 3 oct. 1932, I. rămâne sub o puternică influență politică britanică și semnează, în 1955, Pactul de la Bagdad (I., Arabia Saudită, Iordania) de orientare prooccidentală. În urma loviturii de stat din 14 iul. 1958 se instaurează un regim militar (condus până în 1963, de generalul Abd al-Karim Kassem), care abolește monarhia, scoate I. din Pactul de la Bagdad și, prin partidul Baas, aflat la putere, adoptă o linie politică radicală, panislamică. Are loc naționalizarea băncilor și a societăților de asigurare, precum și distanțarea de politica externă filooccidentală. Din 1979, puterea este preluată de vicepreședintele Consiliului Comandamentului Revoluției, Saddam Hussein. Disputa teritorială cu Iranul provoacă un îndelungat și costisitor război iraniano-irakian (1980-1988), soldat cu distrugeri și numeroase victime. La 2 aug. 1990, I. invadează emiratul Kuweit, pe care îl anexează (28 aug.), proclamându-l a 19-a provincie. Condamnat de O.N.U. (care-i cere printr-o rezoluție ultimativă retragerea trupelor din emirat până la 15 ian. 1991), I. este confruntat cu acțiunea forței multinaționale, condusă de S.U.A., operațiunea „Furtună în deșert” (16 ian.-28 febr. 1991), care se încheie cu totala înfrângere a I., obligat să abandoneze Kuweitul (28 febr. 1991). Sancțiunile impuse de O.N.U. I. au generat mari dificultăți economice, cărora Saddam Hussein le-a făcut față prin consolidarea controlului personal asupra regimului și prin hărțuielile asupra corpului de inspectori O.N.U., în încercarea de a obține ridicarea sancțiunilor (1997), Acțiunile separatiștilor kurzi au agravat tensiunile interne și au atras incursiuni ale trupelor turce și crearea unei zone de excludere aeriană a trupelor irakiene în nordul I., locuit de kurzi și în sud, unde populația șiită este majoritară. Anii 1997-1998 au dus la o creștere a tensiunilor și la repetarea unor momente de criză, capabile să ducă la declanșarea unui nou conflict militar în zonă provocat de refuzul autorităților irakiene de a accepta controlul neîngrădit al inspectorilor O.N.U. la toate obiectivele presupuse de aceștia a fi baze de fabricare a armelor de distrugere în masă (nucleare, bacteriologice etc.). Plecarea inspectorilor O.N.U., ca urmare a continuelor neînțelegeri, a determinat reacția forțelor militare anglo-americane, care, începând din noaptea de 16-17 dec. 1998, au bombardat, timp de patru nopți, anumite obiective din I. (operațiunea „Vulpea Deșertului”). Republică prezidențială, potrivit constituției din 22 sept. 1968. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, de Consiliul Comandamentului Revoluției și de Adunarea Națională, iar cea executivă, de Consiliul Comandamentului Revoluției și un Consiliu de miniștri, care are doar funcții administrative.

SAIDA (în arabă: ȘAYDᾹ) 1. Oraș în SV Libanului, port la M. Mediterană, situat la 40 km SSV de Beirut, centrul ad-tiv al Libanului de Sud; 150 mii loc. (1994). Piață agricolă și comercială. Pescuit. Rafinărie de petrol. Exportă petrol și produse petroliere. Punct terminus al unei conducte ce vine din Arabia Saudită (1.720 km). Sediul comunității maronite din Liban. Fundat în milen. 3 î. Hr., a devenit la jumătatea milen. 2 î. Hr. un oraș prosper al Feniciei. Menționat de Homer în scrierile sale și în „Vechiul Testament”, cu numele Sidon. Ocupat de asirieni (sec. 9-7 î. Hr.), babilonieni (sec. 6 î. Hr.) și perși (sec. 6-4 î. Hr.). Răscoala antipersană a lui Tennes, regele S. (354-350 î. Hr.), se încheie cu distrugerea orașului printr-un incendiu în care pier c. 4.000 de locuitori. Ocupat fără luptă de Alexandru Macedon (în 332 î. Hr.), inclus apoi în Regatul Seleucid, S. își redobândește autonomia (în 111 î. Hr.), recunoscută și de către Pompei (în 63 î. Hr.). În cadrul Imp. Roman S. cunoaște un lent declin. Cucerit de arabi (în 637/638), a fost obiect al luptelor dintre cruciați și musulmani (în sec. 12-13), iar în 1260 a fost devastat de către mongoli. Refăcut, a fost ocupat de musulmani în 1291, de Imp. Otoman (1517-sec. 17) și de francezi (din sec. 18). Distrus de cutremurul din 1837 și refăcut ulterior. Aici a fost descoperită o necropolă în care s-au găsit numeroase sarcofage ale regilor sidonieni. Templul fenician „Eachmoun” și ruinele unui castel din vremea Cruciadelor. 2. Oraș în N Algeriei, la poalele m-ților Atlas, la 120 km SE de Oman, capitala vilayetului omonim; 111 mii loc. (1987). Centru comercial și industrial (apă minerală, hârtie, ciment). Piață principală pentru comerțul cu oi, lemn și cereale. Nod feroviar. Fundat de francezi ca un avanpost militar (1854).