ADDIS ABEBA (ADDIS-ABABA), cap. Ethiopiei, situată la 2.640 m alt. în Pod. Abisiniei: 1,5 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Aeroport internațional. Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Ind. textilă, încălț. și alim. Mobilă, mase plastice. Universitate. Teatre. Muzee. Fundată de Menelik II în 1887, a devenit capitala țării (din 1896). Prin tratatul de pace de la A. (1896), Italia a recunoscut independența Ethiopiei. Sediul Organizației Unității Africane (din 1963).

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

CIAD (TCHAD) 1. Stat în Africa central-nordică; 1,3 mil. km²; 5,54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și araba. Cap.: N’Djamena. Orașe pr.: Sarh, Moundou, Abéché. Eset împărțit în 14 prefecturi. Relief variat cu munți semeți în N în plin deșert al Saharei (M-ții Tibesti, 3.415 m alt. max. din țară), cîmpii acoperite de dune de nisip, podișuri (Ennedi, în NE), munți mai scunzi (1.300-1.600 m) în S. Climă ecuatorial musonică în S și tropical deșertică în rest, ariditatea accentuîndu-se spre N. Vegetație xerofită în Sahara, de stepă în Sahel, savană și păduri tropicale în S. Expl. de sare; resurse de uraniu, staniu, bauxită. Se cultivă bumbac (125 mii t, 1989) și arahide (80 mii t, 1989) pentru export, iar pentru consumul local manioc, sorg, mei, porumb, batate ș.a. Pomicultură (curmali, citrice, mango). Se cresc bovine (4,1 mil. capete, 1989), caprine (2,3 mil. capete, 1989), ovine (2,3 mil. capete, 1989), cămile. Pescuit: 110 mii t (1988). Se produc țesături din bumbac, ulei de arahide, țigarete, zahăr (28 mii t, 1989) ș.a. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 40 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă bumbac (c. 90%), carne, produse din piele ș.a. și importă utilaje și mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum, combustibili. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, s-au constituit statele Kanem (sec. 9; din sec. 14, Bornu), Wadai (sec. 14) și Bagirmi (sec. 16). La sfîrșitul sec. 19, terit. C. a fost ocupat de francezi, care l-au transformat în colonie, inclusă pînă în 1958 în Africa Teritorială Franceză. În 1958, C. a devenit republică în cadrul Comunității Franceze, avînd doar autonomie internă; la 11 aug. 1960 și-a proclamat independența de stat. Între 1960 și 1975, șeful statului și guvernului a fost F. Tombalbaye ucis în urma unei lovituri militare. Conflictul politic, etnic și religios, încă din 1963, se accentuează în perioada după 1975, cînd ciocnirile dintre facțiunile militare rivale iau forma unui război civil. În ciuda unor repetate tentative de mediere ale Organizației Unității Africane între 1978 și 1982, luptele dintre forțele fidele președintelui Goukoni Oueddei (șef al statului în 1979-1982) și cele ale generalului H. Habré (prim-min. în 1978-1979 și președinte din 1982) provoacă importante pagube materiale și dezorganizează complet economia țării. Tensiunile cu Libia și Sudanul, precum și instabilitatea internă au cunoscut o recrudescență în anii 1989-1990. Forțele armale ale C., cu ajutorul unui contingent francez, au alungat trupele libiano-sudaneze din țară (1990). Potrivit Constituției din 1989, puterea executivă este deținută de președintele republicii, iar cea legislativă de Adunarea Națională. 2. Lac cu apă dulce în partea centrală a Africii Ecuatoriale pe terit. Nigeriei, Ciadului, Camerunului și Nigerului, într-o regiune endoreică, la 240 m alt.; în C. se varsă rîurile Chari și Logone; supr. variabilă; 10-26 mii km². Ad. max.: 4-11 m. Țărmuri mlăștinoase. Faună avicolă și piscicolă bogată.

ORGANIZAȚIA UNITĂȚII AFRICANE (O.U.A.; în engl.: Organization of African Unity – O.A.U.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Addis Abeba (Ethiopia), creată la Conferința din mai 1963 de către 32 națiuni africane (atunci independente), în scopul promovării unității și solidarității statelor africane, colaborării politice și economice a statelor membre, intensificarea și coordonarea eforturilor pentru îmbunătățirea standardului de viață în Africa, al apărării suveranității, integrității teritoriale și independenței statelor africane, desființării oricăror forme de colonialism pe continentul african, al promovării cooperării internaționale conform Cartei O.N.U. Are 53 de state membre (toate statele africane cu excepția Marocului, care a părăsit organizația în 1984 în semn de protest pentru admiterea ca membru al Saharei Occidentale). Principalele organe ale O.U.A. sunt: Conferința Șefilor de stat și guvern (care se reunește anual într-o țară membră), Consiliul Miniștrilor de Externe, Comisia de Arbitraj, Comitetul de Coordonare pentru Eliberarea Africii, comitete și comisii specializate și Secretariatul permanent cu sediul la Addis Abeba. La 11 iul. 2001 O.U.A. s-a dizolvat și în iul. 2002 a fost înlocuită de Uniunea Africană.

O.U.A. v. Organizația Unității Africane.

NAIROBI, capitala Kenyei, situată în centrul țării, pe platoul Athi, la 1.675 m alt.; 1,5 mil. loc. (1990). Pr. centru economic și politic al țării. Nod de comunicații. Aeroportul Jomo Kennyatta. Ind. metalurgică, a aluminiului, pielăriei și încălțămintei, a sticlei, ceramicii, alim., a cimentului, chimică (mase plastice), de prelucr. a lemnului (mobilă), a tutunului și textilă. Reparații de material rulant feroviar. Prelucr. cafelei. Universitate (1956). Muzeu. Catedrală (1963). Aici se află sediul Organizației Unității Africane. Întemeiat în 1899, N. a devenit capitala Rep. Kenya din 1964.

PANAFRICANÍSM (< fr.) s. n. Mi;care politică și culturală care urmărește unitatea și solidaritatea tuturor popoarelor africane. Inițiatorul mișcării este S. Williams la Conferința panafricană de la Londra (1900). P. a inspirat și sprijinit procesul de decolonizare, fiind și cel care a încurajat crearea, în 1963, la Addis Abeba, a Organizației Unității Africane (O.U.A.), azi Uniunea Africană.

RAMGOOLAM, Sir Seewoosagur (1900-1985), om politic din Mauritius. Prim-min. (1968-1982). Președinte al Organizației Unității Africane (1976-1977).

POLISARIO, Frontul ~, front de Eliberare Națională a Saharei Occidentale, constituit în 1973, când Spania a abandonat acest protectorat. În 1976 a proclamat Republica Arabă Sahariană Democratică și a fost recunoscut în 1979 de Mauritania, apoi de mai multe state africane, iar în 1982 de Organizația pentru Unitatea Africană. A dus un îndelungat război de gherilă (1976-1988) împotriva Marocului (care anexase o parte a Saharei Occidentale), soldat cu un plan de pace susținut de O.N.U.

MÉMBRU, -Ă subst. 1. S. m. și f. Persoai care face parte dintr-o colectivitate (organIzată) ; fiecare dintre persoanele sau unitățile care alcătuiesc o grupare sau o organizaț socială, politică, culturală etc., considerată în raport cu acestea; (învechit) mădular (2). Cinstiții menzili bisericești și mirenești (a. 1 771 URICARIUL, I, 172. Traiul celui de a fi prim de membron al Divanului cel mare trebuie să fie știut de cinstit și înțălept (sec. XIX), ib. IV, 284/2. Ale soțietății membruri (mădulări). SȚ 30. Existența comitetului și numele membrilor trebuie a rămînea secrete. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 461. Membri a consiliului privat. CALENDAR (1851), IV/2. Un membru al societăței. ROM. LIT. 260¹/10. Junii membri ai comitetului priimiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I, 342, cf. PONTBRIANT, D. Tu care ești membrul Societății geografice din Podul Iloaiei, trebuie să cunoști partea asta de lume? ALECSANDRI, T. I, 425. Toți membrii votanți Academiei. MAIORESCU, CR. I, 345, cf. 331. Tu nu mai ești un om, nu mai ești memb) al umanității. CARAGIALE, O. VII, 256. În fiecare membru din familia sa descoperea calități nouă. AGÎRBICEANU, A. 263. Muma plîngea în broboada ei de mohair, pregătind cu țața Tinca, membră, în comitetul societății birjarilor, blidurile de doliu. KLOPȘTOCK, F. 78. Membru în consiliul de administrație. NOM PROF. 2. Membrii consiliilor populare. LEG. EC. PL. 131. Să lupte pentru unitatea Germaniei democrate și pașnice, membră activă a frontului păcii. CONTEMP. 1 949, nr. 16 10/2. La vîrsta de 39 de ani, Victor Hugo a fost ales membru al Academiei Franceze. SADOVEANU E., 227, cf. CAMIL PETRESCU, O. II, 475. Totul pare că se petrece undeva într-un ținut african, unde membrii unui trib ar îndeplini un straniu și primejdios ritual. BOGZA, C. O. 302. Zeci de mii de țărani muncitori sînt deputați ai sfaturilor populare, membri ai comisiilor organelor locale ale puterii, activiști ai organizațiilor obștești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2814. Noțiunea de progres. . . este strîns condiționată de gradul de dezvoltare intelectuală a membrilor societății. CONTEMP. 1963, nr. 883, 7/1. Dorința care unește pe toți membrii cercului este aceea de a cunoaște mai profund și mai amănunțit istoria patriei. GÎ 1963, nr. 690, 3/1. În rindurile membrilor de partid se primesc persoane care au împlinit vîrstă de 18 ani. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6641. Membrii colectivelor de cercetare. ib. nr. 6678. Membrii delegației române la festival au fost prezentați publicului, ib. 2. S. n. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre; părțile exterioare articulate ale trupului omului sau al animalului, care formează organe: cu rol important în îndeplinirea unor funcții: de relație; (învechit și popular) mădular (1). Lipsindu-să de un membro [al corpului]. AMFiLOHiE, G. F. 314^v/7. Tremurătura membrilor. DESCR. APE, 89/6, cf. BARASCH, M. III, 24/21. Membrele (mădularele) bine așezate și pulpele puțin cărnoase. FIS. 101/9, cf. COSTINESCU, LM. Hainele ei, umede de ploaie, se lipise de membrele dulci și rotunde. EMINESCU, N. 11. La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de pe scaun, întinzîndu-și membrele obosite. CARAGIALE, O. I, 57. Cînd din vro întîmplare oarecare omul își pierde vrun membru, el poate să-l înlocuiască cu un alt membru artificial, construit în așa mod încît el poale să îndeplinească întrucîtva slujba membrului pierdut. BIANU, D. S. ◊ (La oameni) Membru superior (sau toracic) = mînă. Cf. BIANU, D. S. Membru inferior (sau abdominal) = picior. Cf. BIANU, D. S. La membrele inferioare se constată că piciorul drept este în extensie. PARHON, O. A. I, 265. ♦ (Rar) Cap. NEGULICI. ♦ (De obicei determinat prin „viril”) Penis. Cf. BIANU, D. S., DR. V, 312, MAT. FOLK. I, 685, ALR I 1103/394, 530, 805. 3. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice ; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. Aceste trei figuri (cifre) să cheamă un membro de la period și în toate perioadele sînt doauî membri. AMFILOHIE, E. 8. Putem face ca ecuațiile să priimească toate transformațiile care lasă amîndouă membrele să fie de o potrivă. ELEM. ALG. 53/24. Fiecare din expresiile ce compun ecuația se numește membru. LAZARINI, M. 213/9. Numărul scris la stînga se numește membrul întîi al ecualităței și cel de-a dreapta, membrul al duoilea. CULIANU, A. 3. O proporție este corectă dacă productul membrilor interni este egal cu productul membrilor externi. I. PANȚU, PR. 9. O ecuație chimică e formată din doi membri care corespund celor două sisteme ale reacției chimice. CHIM. AN. CĂLIT. 20. 4. S. n. (Lingv.) Fiecare dintre părțile unei propoziții, unei fraze sau unei perioade. Singurul membru al propoziției absolut necesar pentru existența ei este predicatul. IORDAN, STIL. 276. Deplasarea unor membre ale frazei le dă acestora o anumită independență. VIANU, S. 120. – Pl.: (1) membri, -e și (rar, n.) membruri, (2, 4) membre și (rar, m.) membri, (3) membri și (rar, n.) membre. – Și: (învechit, 2, 3) mémbro s. n., (1) mémbron s. m. – Din lat. membrana, fr. membre. – Membro < it. membro.