AZOV, Marea ~, sector al Mării Negre, legat de aceasta prin str. Kerci; 39 mii km². Ad. medie: 7 m; ad. max. 15 m; salinitate medie: 10-13‰. În ea se varsă Donul și Kubanul. Pr. porturi: Taganrog, Mariupol, Eisk. Înghețată iarna. Pescuit. Numeroase stațiuni de odihnă.

IAZÍGI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație sarmatică, înrudită cu roxolanii și alanii, menționată de Herodot (sec. 5 î. Hr.), în reg. Mării Azov, de unde, în sec. 2 î. Hr., migrează spre V, stabilindu-se în Câmpia Tisei. Inițial, clientelari Imp. Roman, apoi adversari ai acestuia, atacă prov. Panonia, Dacia, Moesia. După ocuparea Dunării mijlocii de către huni (sfârșitul sec. 4), i. nu mai sunt menționați în izvoare.

HERÚLI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație germanică originară din S Scandinaviei și din Pen. Iutlanda, care, în sec. 3, sub presiunea danilor, migrează spre S Europei; o ramură se deplasează în reg. Rinului inferior, iar alta se oprește în reg. Mării Azov, de unde, în alianță cu goții, întreprind atacuri în provinciile europene și asiatice ale Imperiului Roman. Supuși de huni, h. își dobândesc libertatea după destrămarea statului acestora (454) și se stabilesc, ca federați ai Imperiului Roman, în zona Dunării de Jos, unde formează un regat, distrus, în 512, de longobarzi.

SÂNNICOLAU MARE, oraș în jud. Timiș, situat în C. Mureșului inferior, pe râul Aranca, la 25 km de granița cu Ungaria (via Cenad) și la 19 km de frontiera cu Serbia (via Dudeștii Vechi); 13.291 loc. (2005). Stație de c. f. Nod rutier. Expl. de argilă. Fabrici de componente auto (din 1997), de mobilă, de ciorapi, produse ceramice, produse alim. (lapte praf, preparate din carne și lapte, panificație). Filatură și țesătorie de in și cânepă. Morărit. Sere legumicole. Muzeu cu secții de istorie, arheologie și etnografie. În perimetrul orașului au fost descoperite vestigii materiale din Neolitic și din Epoca bronzului. În timpul stăpânirii romane, aici a staționat un detașament al Legiunii a XIII-a Gemina. Săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unei așezări civile romane (sec. 2-3), precum și un tezaur alcătuit din 23 de vase din aur (șapte căni, două pahare tronconice, două vase rituale, două cupe cu picior, un rhyton, o fructieră ovală ș.a.) datând din perioada migrației popoarelor (sec. 9-11), atribuit în mod diferit de specialiști, atât bulgarilor, cât și pecenegilor sau unor meșteri din ținuturile Mării Azov. Tezaurul se află la Kunsthistorisches Museum din Viena. Așezarea apare menționată, prima oară, în „Diploma Ioaniților”, în 1247, apoi este consemnată în 1256 și 1334 cu numele Sanctus Michael (denumirea actuală datează din sec. 18, o dată cu instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat). În 1241, localitatea este devastată de invazia tătarilor; în aug. 1552, cetatea de aici este ocupată de turci, așezarea fiind inclusă în pașalâcul Timișoarei. În 1716, trupele austriece, comandată de Eugeniu de Savoia, alungă pe turci, iar întreg Banatul intră sub autoritatea habsburgică. În 1752, în această zonă sunt colonizate numeroase familii germane. Declarat oraș în 1950. Monumente: biserica sârbească Adormirea Maicii Domnului (1783-1787), în stil baroc, declarată monument istoric și de arhitectură, biserica ortodoxă (1898-1899) cu aspect de catedrală (34 m lungime și 14 m lățime), castelul „Nako” (1864), în stil neoclasic, declarat monument de arhitectură, casa memorială „Bartók Béla”, cu un bust al compozitorului, bustul lui Mihai Eminescu (dezvelit la 11 oct. 1925).

MAREA ALBĂ (BELOE MORE), mare în bazinul Oc. Înghețat, între peninsulele Kola și Kanin. Comunică larg cu M. Barents, cu M. Baltică (prin intermediul L. Onega, a râului Neva și a unui canal navigabil cu 19 ecluze, lung de 227 km, dat în folosință în 1933), precum și cu mările din S (M. Azov, Marea Neagră, M. Caspică) prin intermediul căii de navigație Volga-Balica; 90 mii km². Ad. max.: 350 m; ad. medie: 67 m. Temp. medie: -1,7°C (iarna) și 11°C (vara). Salinitatea 24-24,5‰. Numeroase insule. Pescuit intens. Îngheață în perioada sept.-mai. Porturi pr.: Arhanghelsk, Onega, Belomorsk, Kandalașka.

PEREKOP, istm care unește pen. Crimeea cu continentul, pe direcția NV-SE, despărțind Marea Azov de Marea Neagră; lungime: 30 km; lățime: 8-23 km (cel mai îngust istm de pe Glob); alt. max.: 20 m. Vegetație de stepă și lacuri sărate.

KERCI 1. Strâmtoare între pen. cu același nume (în V) și pen. Taman (în E), care leagă Marea Neagră de Marea Azov. Supr.: c. 3.000 km². Lățime: 4-15 km. 2. Peninsulă în extremitatea de SE a Ucrainei, fiind prelungirea estică a pen. Crimeea. Relief colinar (190 m alt.). Vulcani noroioși. Expl. de min. de fier. 3. Oraș în Ucraina, în pen. omonimă, port la str. cu același nume; 178 mii loc. (1991). Expl. de min. de fier. Pescuit. Șantiere navale. Siderurgie. Fabrici alim. (conserve din pește, ulei vegetal, îngrășăminte chimice). Muzeu de Istorie și Arheologie. Teatru. Biserica Sf. Ioan Botezătorul (sec. 10-13). Întemeiat de milesieni (sec. 6 î. Hr.) sub numele Panticapaion. A avut un important rol în Antichitate, fiind capitala Regatului Bosporan (sec. 5-4 î. Hr.). Ocupat (107 î. Hr.) de Mitride VI Eupator, regele Pontului, aflat ulterior sub dominație romană; a fost distrus de huni (sec. 4) și reconstruit de împăratul Iustinian (sec. 6). Sub influență genoveză (sec. 14), a fost cucerit de turci (1475), apoi inclus în Imperiul Rus (1774).

Azov (Marea de) n. 1. golf la N. Mării Negre; 2. oraș rusesc în fundul acestui golf: 25.000 loc.

MORUN, moruni, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), cel mai mare sturion, numit și (rus.) beluga (Huso huso), cu corp gros, acoperit de scuturi mici, iar cele dorsale, mai mari, îngropate parțial în piele; poate ajunge până la 5-8 m lungime și 1600 kg; prezent mai ales în Marea Caspică și Marea de Azov, dar și în Marea Neagră, de unde urcă pe distanțe scurte în fluviile aferente; de la morun se obțin icrele negre cele mai valoroase, cu bobul foarte mare, de 3,3-4 mm diametru, de culoare cenușie-neagră, comercializate ca beluga-caviar. – V. sturion

Cimerian a. Bosforul Cimerian, nume dat în vechime strâmtoarei dintre Marea-Neagră și Marea de Azov, azi Ienikale sau Kerci.

Don n. 1. fluviu în Rusia, vechiul Tanais, se varsă în Marea de Azov: 2100 km.; 2. teritoriul Cazacilor dela Don, provincie rusească cu 1.500.000 loc.

Ienikale n. sau Kerci, strâmtoare între Marea Neagră și Marea de Azov.

Mediterana f. Mare situată între Europa, Azia și Africa; ea comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea de Gibraltar, cu Marea Neagră prin Dardanele și Bosfor, cu Marea Roșie și Oceanul Indian prin canalul de Suez. Mediterana prezintă mai multe golfuri, ce poartă asemenea numele de mare, Marea Tireniană, Adriatica, Marmara, Marea Neagră și Marea de Azov.

Zaporojeni m. pl. Cazaci din Ucraina sub Mazeppa, fură transplantați de Caterina II în ostroavele Niprului și pe coastele mării de Azov.

CHEFAL (< ngr.) s. m. Pește teleostean, marin, migrator, din familia mugilide, răspîndit pe litoralul european și african al Oc. Atlantic, în mările Mediterană, Neagră, Azov, de c. 20-50 cm și 200-800 g, cu corpul fusiform, solzi și pe cap, de culoare cenușiu-verzui-albăstrui cu auriu și argintiu (Mugil auratus).

EUROPA, continent în emisfera nordică, întins de la N la S pe 4.000 km, între Capul Nord (71°11′ lat. N) din Pen. Scandinavă și Capul Tarifa (36° lat. N) din Pen. Iberică și de la V la E pe 6.000 km, punctele extreme fiind Capul Roca (9°30′ long. V) din Pen. Iberică și parte de NE a Uralului polar (67°20′ long. E). Supr.: 10,4 mil. km²; c. 717 mil. loc. (1990). Pe teritoriul E. sunt în prezent 44 de state. Țărmurile sale, crestate puternic, sunt scăldate la N de Oc. Înghețat, la V de Oc. Atlantic, iar la S de M. Mediterană și M. Neagră. Limita fizico-geografică dintre E. și Asia urmărește poalele estice ale M-ților Ural, fl. Ural, depr. Kuma-Manici și Marea Neagră (după unii autori poalele de E ale M-ților Caucaz, râul Emba, M. Caspică, S M-ților Caucaz și Marea Neagră). Împreună cu Asia formează ansamblul continental Eurasia. Relieful E. prezintă o mare varietate, datorită mișcărilor tectonice diferențiate și istoriei formării diverselor ei părți. E. vestică are țărmuri dantelate, relief variat, tectonică complicată și climă oceanică, iar E. estică un relief monoton, stabilitate tectonică mare și climă continentală. Munții ocupă aproape 17% din supr. continentului (1,5% având înălțimi mai mari de 2.000 m). Predominant rămâne însă relieful de câmpie. Altitudinea medie a continentului este de 300 m, iar cea max. de 4.807 m (vf. Mont Blanc). Unele reg. (S Câmpiei Caspice și țărmurile Mării Nordului) se află sub nivelul Oceanului Planetar. Câmpia Rusă și Câmpia Germano-Poloneză, reprezentând laolaltă aproape 50% din supr. E., ocupă părțile ei de E și N. În partea de E., Câmpia Rusă este străjuită pe direcția N-S de lanțul M-ților Ural a căror înălțime maximă atinge, în vf. Narodnaia, 1.894 m. Fundamentul Platformei Ruse apare la suprafață în NV E., formând scutul cristalin baltic (gnaisuri, șisturi cristaline, roci eruptive vechi), de care în V se leagă strâns cutele caledoniene ale Pen. Scandinave. Împreună, ele alcătuiesc Fenoscandia (Scutul Baltic), al cărei relief se caracterizează prin predominarea în V și N a M-ților Scandinavici, erodați și puternic fragmentați, a M-ților Hibini din Pen. Kola și a unei câmpii joase de denudație, cu unele regiuni mai înălțate, în E și S. În E. de V, micile câmpii alternează frecvent cu munții diferențiați după înălțime, structură și relief. La S terit. descrise se găsesc reg. munților hercinici, puternic fragmentați de mișcări tectonice, având, datorită eroziunii îndelungate, alt. mijlocii și culmi domoale, teșite. Această reg. cuprinde munții din Marea Britanie și Islanda, Masivul Central Francez, M-ții Vosgi, M-ții Ardeni, Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Boemiei, în alternanță cu câmpii deluroase având relief de cueste, situate în bazine tectonice, umplute cu depozite mezozoice și terțiare din N Franței (Bazinul Parisului), SE Angliei (Bazinul Londrei), Suabia și Franconia. Reg. cu înălțimi mijlocii deluroase și câmpii înalte sunt mărginite de munți cutanați, rezultați în urma orogenezei alpine. Cei mai înalți sunt Alpii, cu relief glaciar, continuați către E de M-ții Carpați. În depr. tectonice umplute cu sedimente marine, lacustre și fluviatile aflate în imediata apropiere a munților, s-au format câmpiile eluviale (Padului, Panonică și Română). Relieful E. mediteraneene este predominant muntos. Sunt caracteristici munții hercinici, cu pante abrupte, cei cutați (de vârstă alpină), în care prezența pe pe suprafețe întinse a unei pături groase de calcare a favorizat dezvoltarea puternică a reliefului carstic, precum și platourile joase sau mijlocii cu relief uniform. Aceasta este o reg. de mișcări tectonice recente și actuale, cu o seismicitate accentuată și un puternic vulcanism actual. Clima E. este în funcție de poziția sa, în special, în zona temperată, de alt. și de orientarea liniilor mari ale reliefului, precum și de circulația generală a atmosferei, predominant vestică, caracterul ei continental accentuându-se de la V spre E. Deasupra continentului acționează masele de aer temperat-continental și maritim la lat. medii, masele de aer tropical-continental și maritim în S și masele de aer arctic în N. Circulația acestor mase de aer este determinată de maximul azoric, minimul islandic și dorsala anticiclonului siberian de iarnă. Vara, temperatura medie a lunii celei mai calde scade de la 26-28°C în S până la 3-5°C în N, iar iarna temperatura medie a lunii celei mai reci scade de la 10-12°C în S și SV până la -18°C și -20°C în NE. Precipitațiile sunt excedentare în NV (Marea Britanie, Scandinavia), unde depășesc 1.000 mm/an, și deficitare în SE (C. Precaspică), unde scad sub 500 mm/an. Zona climatică temperată ocupă cea mai mare parte a continentului. Părți de V îi este caracteristică clima temperat-maritimă, cu amplitudini termice anuale mici (8-18°C), ierni blânde, veri calde în S și răcoroase în N, cu precipitații abundente, căzând regulat în cursul anului, mai ales sub formă de ploi. Părții de E îi corespunde o climă temperat-continentală, cu amplitudini termice anuale mari (30 sau 35°C), cu iarnă lungă și geroasă, având un strat de zăpadă stabil (exceptând parte de S) și cu vară caldă, pe alocuri fierbinte. Hidrografia E. se caracterizează printr-o densitate mare a râurilor și a lacurilor. Marile fluvii se găsesc pe Platforma Rusă, ele aparținând bazinelor M. Caspice, Mării Negre și M. Azov. Cel mai mare este Volga, care, laolaltă cu afluenții săi, constituie o importantă sursă de alimentare cu apă a M. Caspice. În Marea Neagră se varsă Dunărea, Nistrul și Niprul, iar în M. Azov, Donul. Oc. Înghețat primește fluviile Pecioara și Dvina de Nord, iar Oc. Atlantic, Marea Baltică și Marea Nordului – Neva, Niemenul, Vistula, Oderul, Elba. Toate aceste fluvii au cursuri liniștite, în albii slab înclinate și puternic meandrate. Pr. fl. ale E. de V aparțin fie Oc. Atlantic (Rinul, Sena, Loara, Garonne), fie M. Mediterane (Ronul, Padul). Râurile E. sudice se varsă în Oc. Atlantic (Duero, Tajo, Guadiana, Guadalquivir) și în M. Mediterană (Tibru, Arno, Vardar). Ghețarii acoperă o supr. de 119,9 mii km², dintre care 109,8 mii km² se află în insulele arctice, 5 mii km² în M-ții Scandinavici și 5,1 mii km² în Alpi. Vegetația și solurile sunt repartizate latitudinal și etajat, în funcție de climă și de relief. Insulele ocupă o supr. de 730 mii km² (Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia, Novaia Zemlea, Spitsbergen ș.a.). Pr. pen. ale E. sunt: Scandinavă, Iberică, Italică, Balcanică, Kola, Iutlanda.

UNIUNEA REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE (Uniunea Sovietică) (U.R.S.S.), stat federativ care ocupa jumătatea estică a Europei, Asia septentrională și centrală (40% din supr. Asiei), cu capitala la Moscova; 22,4 mil. km² (inclusiv Marea Albă și M. Azov – 130 mii km²), dintre care 5,6 mil. km² în Europa și 16,8 mil. km² în Asia. La Congresul I al Sovietelor (30 dec. 1922) s-a hotârât constituirea U.R.S.S., în care au intrat la început R.S.F.S. Rusă (creată la 25 oct./7 nov. 1917), R.S.S. Ucraineană (creată în dec. 1917), R.S.S. Bielorusă, R.S.F.S. Transcaucazia (creată în 1922). La 31 mart. 1924 a fost adoptată prima constituție a U.R.S.S. În Constituția din 1936 sunt enumerate 11 republici federative. În 1940 sunt anexate Estonia, Letonia și Lituania, precum și Basarabia (viitoarea R.S.S. Moldovenească) și Bucovina de Nord (în componența R.S.S. Ucrainene), astfel că numărul republicilor ajunge la 15. Eșecul politicii de restructurare a președintelui M. Gorbaciov, a dus la destrămarea U.R.S.S. și apariția mai multor state independente. În mart. 1991 un referendum a încercat să dea U.R.S.S. o nouă bază constituțională, dar tentativa de lovitură de stat din 19-20 aug. 1991 organizată de comuniștii conservatori a dus la precipitarea evenimentelor, soldate cu demisia președintelui Gorbaciov, alegerea lui B.N. Elțin în fruntea nou createi Federații Ruse și autodizolvarea Partidului Comunist la 29 aug. 1991. După 25 dec. 1991, o dată cu dizolvarea oficială a U.R.S.S., s-a creat Comunitatea Statelor Independente, o asociație a 11 foste republici sovietice. Federația Rusă a moștenit prerogativele internaționale ale fostei U.R.S.S. Statele succesorale ale U.R.S.S. sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Federația Rusă (care a moștenit drepturile patrimoniale), Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

CRIMEEA, pen. în S Ucrainei (C.S.I.), legată de continent prin istmul Perekop, care, înaintează în Marea Neagră și închide M. Azov; 27 mii km²; c. 2,4 mil. loc. Relief muntos în S (alt. max.: 1.545 m – vf. Roman Koš), iar spre interior de platou. Expl. de min. de fier. Pomicultură. Cereale, tutun. Viticultură. Floricultură. Creșterea animalelor. Pescuit. Stațiuni balneoclimaterice: Ialta, Evpatoria, Alușta, Artek etc. Cunoscută în antic. sub numele de Chersonul Tauric sau Taurida și colonizată de greci începînd din sec. 7 î. Hr.; din sec. 5 î. Hr. în C. s-a dezvoltat Regatul Bosporan; stăpînită succesiv de goți, huni, alani și tătari și colonizată, în parte, de genovezi (sec. 13); în sec. 15 tătarii au întemeiat aici Hanatul C., vasal Imp. Otoman; în 1783 a fost alipită Rusiei. În 1853-1856 a fost teatrul Războiului Crimeii.

HANATUL CRIMEII, stat feudal tătar. Constituit în c. 1430, în urma descompunerii Hoardei de Aur, pe terit. care cuprindea pen. Crimeea, Kubanul, reg. M. Azov și țărmul de N al Mării Negre. Capitala la Bahcisarai. Sub dinastia Ghirailor, tătarii de aici au făcut dese incursiuni de pradă în Rusia, Ucraina, Polonia și Țările Române. Vasal Imp. Otoman (1475-1775), iar din 1783 alipit Rusiei.

MAREA NEAGRĂ, mare intercontinentală situată în Europa de SE și Asia Mică, scăldând țărmurile României (234 km), Ucrainei, Rusiei, Georgiei, Turciei și Bulgariei; 413.488 km²; lungimea: 1.148 km; lățimea max.: 606 km. Ad. medie: 1.282 m; ad. max.: 2.245 m. Comunică prin str. Bosfor cu M. Marmara și mai departe cu Marea Egee prin str. Dardanele, iar prin str. Kerci cu M. Azov. Are o formă ovală, cu țărmuri puțin crestate, cu numeroase limane în NV. Întinsă platformă continentală (c. 36% din supr. reliefului submarin). În M.N. se varsă Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul, Kizil-Irmak ș.a. Salinitate scăzută: 15-22‰. Temp. medie: 12-14°C în febr. și 20-22°C în aug. Sub influența vânturilor se formează un curent circular care, datoriră pen. Crimeea, se împarte în două ramuri închise: estică și vestică. Prin str. Bosfor circulă un curent de suprafață dinspre M.N. Flora săracă, de origine mediteraneană, este reprezentată prin alge și iarbă de mare. Faună bogată (c. 1.500 specii) litorală (moluște, crustacee amfipozi, acul de mare, căluțul de mare), bentonică (calcan, limbă de mare), pelagică (hamsii, heringi, scrumbii, stavrizi, sturioni, delfini). Sub 200 m, din cauza lipsei oxigenului, trăiesc doar bacterii sulfuroase. Litoralul M.N. constituie o importantă zonă balneoclimaterică, de-a lungul căreia s-au dezvoltat stațiunile Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche (România), Varna, Nisipurile de Aur, Albena (Bulgaria), Soci (Federația Rusă), Ialta (Ucraina), Suhumi, Batumi (Georgia). Țările riverane, precum și alte state din aria de influență a M.N., au aderat la programul de Cooperare Economică a Mării Negre (lansat în 1992), care urmărește stimularea creșterii economice, amplificarea relațiilor comerciale și asigurarea dezvoltării durabile a zonei, în condițiile unor măsuri eficiente de protejarea mediului marin. Porturi pr.: Constanța, Odessa, Sevastopol, Novorossiisk, Batumi, Trabzon, Samsun, Burgas, Varna. Denumirea antică: Pontus Euxinus.

SCRUMBÍE (< ngr.) s. f. Nume dat unor pești teleosteeni: a) s. albastră = pește din familia scombride, lung de 30-30 cm, cu corpul cilindric, albastru-verzui, cu dungi transversale pe spate, alburiu pe partea ventrală, răspândit în Oc. Atlantic și în unele mări (Scomber scrombus); uscată, se comercializează sub numele de țâri, iar conservată sub numele de macrou; b) s. de Dunăre = pește din fam. clupeide, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi caduci, pe spate verde-albăstrie, pe laturi alb-argintie (Alosa = Caspialosa pontica). Relict ponto-caspic, se întâlnește în M. Azov și M. Neagră, de unde migrează în fluvii, inclusiv în Dunăre, unde se și reproduce. Numele de s. de D. este uneori folosit și pentru rizeafcă, specie înrudită cu care este adesea confundată. S. de mare = specie asemănătoare cu s. de Dunăre, dar mai mică, cu câteva pete negre, rotunde, pe laturile corpului (Alosa maeotica). Relict ponto-caspic întâlnit mai ales în M. Neagră și M. Azov iar în timpul verii și în lacul Razelm. Numită și s. albă de mare.

RĂZBOAIELE RUSO-TURCE, denumirea conflictelor armate din sec. 18-19 între Rusia și Imp. Otoman, prin care prima urmărea să obțină supremația în bazinul Mării Negre, să ia locul stăpânirii turcești în Balcani și să-și deschidă drum spre Constantinopol. În cursul istoriei au avut loc următoarele războaie ruso-turce: 1. R. r.-t. din 1711, la care a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Încheiat prin Pacea de la Prut (iul. 1711), dar starea de război s-a menținut până în 1713. 2. R. r.-t. din 1735-1739, la care a participat de partea Rusiei și Austria, încheiat cu Pacea de la Belgrad (sept. 1739), prin care Imp. Otoman înapoia Rusiei fortăreața Azov, demilitarizată. Oltenia a reintrat în hotarele Țării Românești. 3. R. r.-t. din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia a primit teritorii în N și NE Mării Negre și unele cetăți, precum și libertatea comerțului în Marea Neagră și Mediterană. Prevederile acestei păci limitau monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române. În timpul ostilităților, Țările Române au fost sub administrație provizorie militară rusă, sub comanda mareșalului P.A. Rumeanțev. 4. R. r.-t. din 1787-1791, la care Austria a participat din nou din partea Rusiei. Prin Pacea de la Iași, care încheia războiul, Rusia a primit terit. dintre Bugul de Sud și Nistru și i se recunoștea stăpânirea asupra Crimeii. În timpul ostilităților, Moldova a fost ocupată de trupele ruse, iar Țara Românească de cele austriece. 5. R. r.-t. din 1806-1812, încheiat prin Pacea de la București, prin care, între alte prevederi, Rusia a anexat partea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru (Basarabia). În timpul acestui război, Moldova și Țara Românească au fost sub administrație provizorie militară rusă. 6. R. r.-t. din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obținea recunoașterea stăpânirii asupra țărmului caucazian al Mării Negre, asupra unor terit. din Transcaucazia și asupra gurilor Dunării, precum și dreptul pentru flota comercială rusă de a trece nestingherită prin Bosfor și Dardanele; Turcia recunoștea independența Greciei și acorda o largă autonomie Serbiei. În privința Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol prevedea: restituirea către Țara Românească a cetăților de pe malul stâng al Dunării, autonomia administrativă pentru ambele țări, alegerea pe viață a domnilor, care vor administra liber țara împreună cu Divanul, libertatea comerțului pentru toate produsele (abolirea monopolului turcesc asupra comerțului Principatelor Române), îngrădirea dreptului de intervenție a Turciei în Principate, menținerea ocupației rusești până la plata despăgubirilor de război de către Poartă ș.a. Între 1828 și 1834, Moldova și Țara Românească, au fost sub administrația rusă, în care timp au fost elaborate și au intrat în vigoare Regulamentele Organice. 7. R. r.-t. din 1877-1878 v. Războiul pentru independență.

PETRU, numele mai multor împărați ai Rusiei, dintre care cel mai important a fost Petru I (Petru cel Mare) Alekseevici, țar (1682-1721) și primul împărat al Rusiei (1721-1725). Fiu al țarului Aleksei Mihailovici; între 1682 și 1696 a domnit împreună cu fratele său, Ivan V. Interesat de realitățile occidentale, a vizitat (1697-1698) o serie de regiuni și state din V Europei. Remarcabil militar și om politic. Pe plan extern, a organizat campanii împotriva Imperiului Otoman (1695-1696), în urma cărora a cucerit cetatea Azov. A încheiat o alianță cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, devenit, după înfrângerea de la Stănilești (1711) și refugiul în Rusia, unul dintre sfetnicii săi. În alianță cu Danemarca și Polonia, din 1700, P. I a luptat împotriva Suediei („Războiul Nordului”, 1700-1721, în cursul căruia, a repurtat strălucita victorie de la Poltava, 1709, asupra armatei suedeze, condusă de Carol XII), obținând, prin Tratatul de la Nystad (1721), ieșire la M. Baltică. În 1703 a întemeiat orașul Petersburg, devenit din 1712 capitala Rusiei. Campania lui P. împotriva Persiei (1722-1723) i-au asigurat Rusiei țărmul de sud și de vest al M. Caspice. Reformele realizate de el cu autoritate despotică, în domeniul administrației, al economiei (a susținut dezvoltarea comerțului și industriei), al armatei (a creat o flotă puternică etc. au pregătit terenul pentru o Rusie modernă. A acordat o mare atenție problemelor culturii și învățământului (înființarea Academiei de Științe, 1724). Considerat unul dintre cei mai de seamă conducători și reformatori din istoria Rusiei, căreia i-a conferit statutul de mare putere europeană.