faulă (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparență. – Var. făulă. Lat. fābŭla „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca în audio › aud. Cuvîntul nu a fost studiat, și circulă puțin; însă pare a însemna, mai curînd decît „aspect fizic”, ceva în sensul de „dispoziție, ținută”. Cf. citatul lui Frîncu-Candrea, în DAR; ian spune-mi făula lui. Tiktin și DAR dau cuvîntul drept necunoscut. Este dublet de la fabulă. Cf. it. fola „privește” (Battisti, III, 1676).