3 definiții pentru împulăire
Explicative DEX
împulăi vt [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) 1 A striga pe cineva care se află în depărtare folosind cuvântul „pu”. 2 A alunga pe cineva cu huiduieli.
Etimologice
împulăi (-iez, -at), vb. – A striga, a alunga cu strigăte. Sl. *po-lajati, -lajǫ „a striga” (Drăganu, Dacor., VI, 292). În Trans. de Nord și Maram.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
împulăi, împulăi, vb. IV (reg., înv.) a alunga pe cineva cu urlete; a striga din depărtare pe cineva „pu”.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: împulăire
împulăire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)