SUCȘIG s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Nevoie, trebuință. Trupul doreaște și are siușig mare de suflet. MOL. 1695, 93^r. Și-n acel orașu nu-i suușigu de soare, nice de lună. MISC. SEC. XVII, 121^v. Aszkulteme en szuksigul mjeu. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Pre lukru ne envacze karey szuksig sze kredem. BUITUL, CAT., apud TEW ; cf. C 1692, 529^r; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 64^v, 87^v, 108^r. Variante: siușig (C 1692, 529^r; MOL. 1695, 93^r), suușig (MISC. SEC. XVII, 64^v, 87^v, 108^r, 121^v). Etimologie: magh. szükség. Cf. l i p s ă, n i ș t o t ă (2).