O definiție pentru străntunecare
Arhaisme și regionalisme
străntuneca, pers. 3 sg. străntunecă, vb. I refl. (înv.) a se întuneca foarte tare.
Intrare: străntunecare
străntunecare infinitiv lung
| infinitiv lung (IL113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||