O definiție pentru strântorire
Regionalisme / arhaisme
strântori, strântoresc, vb. IV refl. (reg.; despre grâu) a ajunge la maturitate înainte de vreme; a se coace prematur; a se pripi.
Intrare: strântorire
strântorire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||