NECĂJITOR, -OARE adj. (Învechit) 1. Care pricinuiește necazuri; supărător, chinuitor. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, PONTBRIANT, D. ♦ (Regional; despre oameni) Cicălitor. ALR i 1 564/56, 558, 708. 2. Care se necăjește (2), care se agită; chinuit, trudit, muncit, zbuciumat. Fiind împleticit întru neașezările și deșartele griji ale pătimașei și mult năcăjitoarei lumi..., noaptea și zioa ca un fur am furat cîte un ceas de somn ca să săvîrșesc această carte (a. 1749). IORGA, L. I, 505, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. – pl.: necăjitori, -oare. – Și: (neobișnuit) necășitoriu, -ie adj. BUDAI-DELEANU, LEX. – Necăji + suf. -tor.