mățălău sn [At: CHEST. IV, 128/808 / Pl: ~laie / E: maț + -ălău] 1 (Reg) Loc de arătură lung și îngust. 2 (Trs) Fir de urzeală care n-a avut loc să treacă prin ițe și prin spată.

mățălău, mățălaie, s.n. (reg.) 1. loc de arătură lung și îngust. 2. fir de urzeală netrecut prin ițe, prin spată.

MĂȚĂLĂU s. n. 1. (Regional) Loc de arătură lung și îngust (Oveselu-Drăgășani). CHEST. IV 128/808. 2. (Prin Transilv.) Fir de urzeală care n-a avut loc să treacă prin ițe și prin spată. Cf. ALR I 1291/138, 150. – Pl.: mățălaie. – Maț + suf. -ălău.