furgắu, furgauă, s.n. (reg.) Gură de apă; locul unde se varsă o apă în alta; furcile apelor. – Din furcă, cu un intermediar *furcău (cf. furcitură „bifurcație de ape”).

furgău, s.f. – (reg.) Gură de apă; locul unde se varsă o apă în alta; furcile apelor (ALRRM, 1973: 681). – Din furcă, cu un intermediar *furcău (cf. furcitură „bifurcație de ape”).

furgău, s.f. – Gură de apă; locul unde se varsă o apă în alta; furcile apelor (ALR 1973: 681). – Din furcă, cu un intermediar *furcău (cf. furcitură „bifurcație de ape”).