DĂRĂMA, DĂRÎMA (-ăm, -îm, Mold. dărm) vb. tr. 1 † Olten. Băn. A tăia crengi sau frunze dintr’un copac: de va dărăma neștine în pădure tăind ramurile din copaci (PRV.-MB.) ¶ 2 A da jos, a doborî la pămînt (un copac, un zid, o clădire, etc.): ~ o casa; izbind cu picioarele în sobă, o și darmă la pămînt (CRG.) ¶ 3 Ⓕ A răpune, a prăpădi [lat. de-ramare].

DĂRÎMA 👉 DĂRĂMA.

DĂRMA 👉 DĂRĂMA.

dăram, a dărămá V. dărîm.