O definiție pentru culcuși
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+culcuși (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă culcușesc, 3 sg. se culcușește, imperf. 1 sg. mă culcușeam; conj. prez. 1 sg. să mă culcușesc, 3 să se culcușească; imper. 2 sg. afirm. culcușește-te; ger. culcușindu-mă
Intrare: culcuși
| verb (V402) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)