cocârlău sn [At: VICIU, GL. / E: mg kukorló „colibă, bordei”] (Mgm; reg) Parte despărțită din grajd în care se închid vițeii.

cocârlău, cocârlaie, s.n. (reg.) partea despărțită din grajd, unde se închid vițeii.

cocârlắu, cocârlăi, s.m. (reg.) Melc (cu cochilie); cuculbău. – Din cocârlă.

cocârlău, s.m. – (reg.) Melc (cu cochilie); cuculbău (ALRRM, 1973: 582). – Din cocârlă.

cocârlău, s.m. – Melc (cu cochilie); cuculbău (ALR 1973: 582). – Din cocârlă „încovoietură, spirală” (< sl. kouca „cârlig”, srb. kukara „cârlig la plug”).