biută sf [At: DN³ / P: biu- / E: fr butte] 1 Ridicătură de teren folosită pentru trageri, într-un poligon de tir. 2 (Pgn) Ridicătură de teren.

biută s.f. Val de pămînt ridicat împrejurul unor depozite de materiale explozive sau de carburanți ori al poligoanelor de tragere. • pl. -e. /<fr. butte.

BIET, BIATĂ adj. 1 Vrednic de plîns, sărman: sta ~ul om cu mîinile încrucișate (ISP.) ¶ 2 Întrebuințat adesea, invariabil, în urma pronumelui personal: fata plîngea și ea, biet, înfundat (ISP.) ¶ 3 Slab, neînsemnat, prost: e un ~ avocățel de provincie [comp. vsl. bědĭnŭ].

biată, biete, s.f. Nefericire, supărare: „Bată-vă, bdiata, răgute, / Tătă din pușcă-s împușcate, / Pângă drumuri aruncate” (Papahagi, 1925: 169). – Din adj. biet, biată „sărman, nenorocit”.

biată, biete, s.f. – Nefericire, supărare: „Bată-vă, bdiata, răgute, / Tătă din pușcă-s împușcate, / Pângă drumuri aruncate” (Papahagi, 1925: 169). – Din adj. biet, biată „sărman, nenorocit” (cf. sl. bědinǔ „nevoiaș”).