balancă sf [At: STAMATI, ap. HEM 2371 / Pl: ~lănci / E: nct] (Reg) 1 Băț lung, la un capăt mai subțire, iar la celălalt mai gros. 2 (Îcs) De-a -ca Joc de copii, în care se aruncă cu balanca (1).

baláncă s.f. (reg.) Băț lung, mai subțire la un capăt și mai gros la celălalt capăt. ◇ De-a balanca = joc de copii, în care este aruncată balanca. • pl. -ănci. /etimol. nec.

BALANCĂ sf. 1 Clopot ce se atîrnă la gîtul calului sau vitelor ¶ 2 Bucov. Joc de copii: băieții se joacă vara pe toloacă, asvîrlind bețe, de-a balanca (VDR.).

BALANGĂ l. sf. Clopot ce se atîrnă la gîtul calului (– BALANCĂ). II. BALANGA! BALANGA! interj, care imită sunetul clopotului: de-odată auz balanga! balanga! Ies pe poartă; era căruța lui Neica Enache (ISP.).