Pasărea Fenix (scris și Phoenix sau Phönix) – Foarte mulți învățați și scriitori antici, începînd cu istoricul Herodot (secolul V î.e.n.) vorbesc despre o pasăre, unică în felul ei, de mărimea unui vultur, cu pene aurii în jurul gîtului, strălucind ca un colier lîngă celelalte de culoarea purpurei. Trăind în deșerturile Arabiei, fabuloasa pasăre, după o viață de peste cinci sute de ani, cînd simțea apropiindu-i-se sfirșitul, își făcea un cuib de rămurele rășinoase ce se aprind ușor, se expunea soarelui arzător al pustiului, se mistuia ca pe un rug și apoi, din propria-i cenușă, se năștea alt Fenix. Unii au pretins că cei vechi ar fi vrut să simbolizeze prin această pasăre – timpul, alții – mersul soarelui ș.a.m.d. Dar, sigur este că pasărea Fenix se naște și renaște mereu în vorbirea unor persoane care vor să prezinte metaforic ceva ce dispare spre a reapărea, deci un simbol al reînnoirii veșnice. „De-al meu propriu vis mistuit mă vaet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări… Pot să mai reînviu luminos din el ca Pasărea Phoenix?” Eminescu (Odă în metru antic). MIT.