Mangalia f. 1. orășel în județul Constanța, pe țărmul Dunării: 2500 loc. Al doilea port maritim, stațiune balneară și climaterică; 2. lac spre V. de orășelul cu acest nume, cu izvoare de apă sulfuroasă.

MANGALIA 1. Liman maritim în SE Pod. Dobrogei de Sud, în apropierea municipiului cu același nume; 261 ha. Lungime: 9,5 km; lățime medie: 0,3 km; ad. max.: 13 m; vol.: 15,7 mil. m³. Din malul lacului izvorăsc ape sulfuroase termale (21-28°C), cunoscute de pe vremea romanilor. 2. Municipiu în jud. Constanța, situat pe litoralul Mării Negre, la 44 km S de Constanța; 44.041 loc. (2000). Port maritim. Stație finală de c. f. Șantier naval. Ind. textilă (confecții, tricotaje) și alim. Pomicultură (piersici). Herghelie. Far maritim. Muzeu de arheologie. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice periferice (paralizii, polineuropatii ș.a.), ginecologice, dermatologice, endocrine, otorinolaringologice etc. La N de municipiu s-au dezvoltat mai multe stațiuni balneoclimaterice estivale (Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp), care aparțin ad-tiv de Mangalia. Întemeiat de coloniștii dorieni din Heracleea Pontica, în sec. 6 î. Hr., cu numele de Callatis („cea cu ziduri puternice”), a făcut parte din Liga atică (sec. 5 î. Hr.). La începutul sec. 2 d. Hr. este atestat portul orașului Callatis, iar în a doua jumătate a aceluiași secol s-a construit incinta cetății. Templul lui Dionysos, Templul Concordiei, o școală și un amfiteatru. Începând din sec. 11, orașul apare consemnat cu numele greco-bizantin Pangalia sau Pancalia, menționat ca atare, în sec. 12, pe o hartă din Pisa. În sec. 14, primește denumirea de Mangalia, fiind menționat documentar cu acest nume în 1593. Declarat municipiu la 18 ian. 1995. Monumente: ruinele orașului antic Callatis; mormântul scitic (descoperit în 1959); geamia Esmahan Sultan (1590); biserica Sf. Gheorghe (1914-1929).