Anglia f. partea sudică a Britaniei-Mari, despărțită de Scoția prin munții Ceviot, cu cap. Londra și cu o populațiune de 47.500.000 loc. Anglia e prima putere maritimă din lume; ea ocupă de asemenea întâiul rang sub raportul comerțului și al industriei, prin bogăția solului său în huilă și fier, și prin imensele ei colonii împrăștiate în toate continentele.

ANGLIA (ENGLAND) [iŋləndʒ], denumire a părții din Marea Britanie cuprinsă între Scoția și Țara Galilor; 130,4 mii km²; 47,4 mil. loc. (1987, dintre care 80 la sută pop. urbană). Oraș pr.: Londra. Puternică reg. ind. Expl. de cărbune (3/4 din prod. țării), de min. de fier și cositor. Predomină ind. grea (metalurgică, constr. de mașini, chimică, automobile, aeronautică); este dezvoltată și ind. ușoară (textilă și alim.). A. realizează 80 la sută din valoarea constr. navale ale țării. 2/3 din terenul arabil al Marii Britanii este cultivat, în A., realizîndu-se 90 la sută din prod. de grîu de grîu a țării. În A. este concentrat 2/3 din șeptelul britanic. Are 16 universități (Oxford, Cambridge ș.a.). Bătălia Angliei = ansamblul luptelor aeriene purtate de Germania între 7 sept. 1941 și primăvara anului 1942 deasupra Marii Britanii, în cadrul operațiunii „Leul de mare”, ce urmărea invadarea ei. S-au înfruntat 2.800 avioane de partea Luftwafei și c. 700 avioane ale R.A.F. Prima mare înfrîngere a nemților în al doilea război mondial.

REVOLUȚIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revoluție de însemnătate europeană în urma căreia în Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperității generale (Commonwealth). A fost îndreptată împotriva regimului absolutist care, în timpul regilor Iacob I și Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adâncă criză socială. Lupta opoziției (reprezentată de burghezie, noua nobilime și o parte a țărănimii) a îmbrăcat un veșmânt religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric și politic. Revoluția a început în condițiile agravării conflictului dintre rege și Parlament, ca urmare a persecuției puritanilor și a războiului împotriva Scoției protestante, răsculată în 1637-1638. Carol I a convocat, după o întrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (între 13 apr. și 5 mai 1640, Parlamentul scurt și între 3 nov. 1640 și 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerându-i să aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea războiului împotriva Scoției Parlamentul lung a condiționat acordarea sumelor, cerând unele măsuri îndreptate împotriva absolutismului (desființarea impozitelor create de rege între 1629 și 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale și bisericești, stabilirea principiului responsabilității puterii executive în fața Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I să înceapă războiul împotriva Parlamentului. În timpul primului război civil (1642-1646) s-a adâncit revoluția. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi și pe regiunile din S și E erau mult mai mari decât cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N și V. În prima etapă a războiului armata Parlamentului a suferit înfrângeri; reorganizată de O. Cromwel, armata „noului model” (al cărei nucleu l-a constituit detașamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din țărănime și mica nobilime) a obținut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) și Naseby (1645). În desfășurarea evenimentelor s-au cristalizat în tabăra revoluționară unele grupări și curente politice radicale (în special în rândul armatei), care doreau să dezvolte revoluția până la egalitatea socială (levellerii). După tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlănțuie, în 1648, al doilea război civil, cu ajutorul marii nobilimi și al scoțienilor. Este înfrânt la Preston (1648) de armata revoluționară condusă de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat și executat., iar monarhia și Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamată republica. V. și Marea Britanie.