ȚĂRMURE 👉 ȚĂRM.

ȚĂRM (pl. -muri), ȚĂRMURE sn. Marginea unei mări, unui rîu mare, mal: înmulți-voiu sămînța ta ca stelele ceriului și ca năsipul ce iaste pre țărmurele mariei (PAL.); ședea pe țărmurele apei și se juca cu peștii (MERA); pe țărmure află o căsuță goală, dar curată și bună (RET.) [lat. tĕrmĭnus „hotar, margine”, cu sufixul schimbat; forma țărm a fost refăcută mai tîrziu din pl. țărmuri].

țắrmure, țărmuri, s.f. (reg.; înv.) 1. Țărm, malul apei. 2. Teren surpat prin eroziunea produsă de o apă curgătoare. – Lat. termen, terminus „limită, hotar; margine” (DER), cu var. interm. *termulus (Șăineanu, Scriban).