O definiție pentru învrednicit
Explicative DEX
învrednicit, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 53 1/2 / Pl: ~iți, ~e / E: învrednici] 1-2 Care s-a dovedit capabil (de a ajunge sau) a realiza ceva. 3 Căruia i s-a dat fiica de soție. 4-5 Care a avut (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 Căruia i s-a acordat favoarea de a face ceva. 7-8 Care a reușit cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 9 Care a trăit într-o anumită epocă. 10 Care se bucură de ceva. 11 Care a găsit de cuviință să...
Intrare: învrednicit
învrednicit participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
Exemple de pronunție a termenului „învrednicit” (8 clipuri)
Clipul 1 / 8