O definiție pentru înghilțare
Etimologice
ÎNGHILȚA, înghilț, vb. I. Tranz. (Var.) Zbilțui. (pref. în- + ghilț + suf. -a)
Intrare: înghilțare
înghilțare infinitiv lung
| infinitiv lung (IL113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)