O definiție pentru zbilțuire
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ZBILȚUI, zbilțui, vb. IV. Tranz. A strînge, a uni cu putere. (zbilț + suf. -ui)
Intrare: zbilțuire
zbilțuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||