ZĂDĂRÎ (-ărăsc), ZĂDĂRI (-ăresc) vb. tr. 1 A întărîta, a ațîța, a irita, a excita: ce trebue ei să zădărască musca ... că nu mușcă ca cîinele? (ȚICH.); gărgăunul, zădărit fiind, îndată se burzuluește și mușcă pe cel ce l-a zădărit! (ALECS.); îl zădăreau copiii de pe uliță (GRIG.) ¶ 2 ~ o bubă (CIAUȘ.), a o sgîndări [vsl. *zadrati < bg. zadiramŭ, rut. zaderati, etc.].

zădărí, zădăresc, v.i. (reg.) A întărâta, a incita, a ațâța, a provoca: „Este un șarpe bun. Dar totuși să nu-l zădărești, să-l lași în voia lui” (Bilțiu, 1999: 131). – Din bg. zadarjam, srb. zadirati (DER, DLRM, DEX); din vsl. zadarati (MDA).