7 definiții pentru vătămător (s.m.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus). – Vătăma + suf. -ător.
vătămător, ~oare [At: CORESI, EV. 410 / Pl: ~ori, ~oare / E: vătăma + -ător] 1 a Care dăunează (sănătății) Si: dăunător (2), nociv. 2 a (Fig; cu determinări ca „de suflet”, „sufletului” etc.) Care pervertește Si: corupător, pervertitor. 3 a (Fig) Care pricinuiește neajunsuri, necazuri etc. 4 a Care produce pagube materiale. 5 a Care aduce un prejudiciu moral. 6 (Fig) Care ofensează. 7 a Care deteriorează. 8 sm Nume generic dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 9 sf Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț. Si: rănoloasă, renoloare, capul-turcului, iarba-faptului, iarba-osului, iarba-rănii, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură (Anthyllis vulneraria). 10 sf Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VĂTĂMĂTOR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
vătămător2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămători
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vătămător2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămători
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
vătămător, vătămătorisubstantiv masculin
- 1. Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. DEX '98 DEX '09 DLRLC NODEXsinonime: dăunător
etimologie:
- Vătăma + sufix -ător. DEX '98 DEX '09 NODEX