7 definiții pentru vătămător (s.m.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus).Vătăma + suf. -ător.

vătămător, ~oare [At: CORESI, EV. 410 / Pl: ~ori, ~oare / E: vătăma + -ător] 1 a Care dăunează (sănătății) Si: dăunător (2), nociv. 2 a (Fig; cu determinări ca „de suflet”, „sufletului” etc.) Care pervertește Si: corupător, pervertitor. 3 a (Fig) Care pricinuiește neajunsuri, necazuri etc. 4 a Care produce pagube materiale. 5 a Care aduce un prejudiciu moral. 6 (Fig) Care ofensează. 7 a Care deteriorează. 8 sm Nume generic dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 9 sf Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț. Si: rănoloasă, renoloare, capul-turcului, iarba-faptului, iarba-osului, iarba-rănii, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură (Anthyllis vulneraria). 10 sf Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).

VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).Vătăma + suf. -ător.

VĂTĂMĂTOR, -OARE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.

VĂTĂMĂTOR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vătămător2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămători

vătămător2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămători

Intrare: vătămător (s.m.)
vătămător2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vătămător
  • vătămătorul
  • vătămătoru‑
plural
  • vătămători
  • vătămătorii
genitiv-dativ singular
  • vătămător
  • vătămătorului
plural
  • vătămători
  • vătămătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vătămător, vătămătorisubstantiv masculin

  • 1. Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. DEX '98 DEX '09 DLRLC NODEX
    sinonime: dăunător
etimologie:
  • Vătăma + sufix -ător. DEX '98 DEX '09 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.