VETERINAR, -Ă, veterinari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2. Adj., s. m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară (1). – Din fr. vétérinaire, lat. veterinarius.

veterinar, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~iu a, sm, ~ner sm, vit~ a, sm, (reg) ~eli~, ~tri~, vitri~, (îvr) viterinariu sm / Pl: ~i, ~e / E: lat veterinarius, -a, -um, veterinarius, -ii, fr vétérinaire, ger veterinär, Veterinär] 1 a Privitor la prevenirea, la combaterea și la vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2 a Care este destinat îngrijirii sănătății animalelor (domestice). 3 a (Îs) Medicină ~ă Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor de care suferă (animalele domestice) Si: (înv) veterinărie, (ltî) veterinarie. 4 a (Rar; d. instituțiile de învățământ) De medicină veterinară. 5-6 sm, a (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară Si: (îrg) nalbant, (reg) nălbar.

veterinar, -ă adj., s.m. (med. vet.) 1 adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și tratarea bolilor animalelor, la sănătatea animalelor. ◊ Medicină veterinară = știință care se ocupă cu studiul prevenirii și al vindecării bolilor de care suferă animalele (domestice). 2 adj., s.m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară. • pl. -i, -e. /<fr. vétérinaire, lat. veterinarĭus, -a, -um <veterīna, -orum „animale de povară”.

veterinar adj. m., s. m., pl. veterinari; adj. f. veterinară, pl. veterinare