VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération.^[1]

venerabil, ~ă [At: HELIADE, O. I, 351 / V: (îvr) ~e a, ~blu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr vénérable, lat venerabilis, it venerabile] 1 a Care este demn de o deosebită considerație Si: (ltî; rar) venerand (1). 2 a Care impune respect prin vârstă, prin vechime Si: (ltî; rar) venerand (2). 3 a (Îs) Vârstă ~ă Vârstă respectabilă. 4 a (Pex; îas) Vârstă foarte înaintată. 5 sm Șef² al unei loji masonice.

venerabil, -ă adj., s.m. 1 adj. Care este demn de înaltă considerație, de respect, de venerație; care impresionează, care impune respect prin vîrstă, prin vechime. ◊ (subst.) Venerabilul... merge deseară la întrunire (CAR.). ◊ Vîrstă venerabilă = vîrstă a unui om foarte bătrîn. ◊ Ext. Plopi și salcîmi venerabili străjuiau grilajul ruginit (VIN.). 2 s.m. Șef al unei loji masonice. • pl. -i, -e. /<fr. vénérable, it. venerabile, lat. venerabĭlis, -e.

venerabil a. demn de venerațiune: om venerabil. ║ m. prezidentul unei loje masonice.