tăndălí, tăndălesc, (tândăli), v.t. (reg.) A păcăli, a înșela: „Da' Tândală și el o zâs: Tilili, tilili, cum l-am mai tăndălit” (Bilțiu, 1990: 514). – Din tândală „prostănac, gogoman, nătărău”, de la tânt, tont (DER); din germ. tändeln „a se ține de fleacuri” (Șăineanu, MDA).