turș, turși, (târș), s.m. (reg.) 1. Pădure tânără. 2. Specie de brad pitic. 3. Copac mic, arbust: „Caprele, mânca-le-ar lupii, / Că mă poartă pân tăț turșii” (Bilțiu, 1990: 61). 4. Tufișuri după defrișare. 5. Vreascuri, uscături: „Unde s-a dus? După turși, colo la beserică, să fierbem torturile, să avem foc” (Bilțiu, 1999: 99). – Din sl. trǔsǐ „lăstar”, cf. sb. slov., ceh. trs „viță-de-vie”, slov. trš „buruiană, teren necultivat”; dubletul lui târsă „curătură” (DER, MDA).

turș, turși, (târș), s.m. – (reg.) 1. Pădure tânără. 2. Specie de brad pitic. 3. Copac mic, arbust: „Turșuleț mărunt era / Când eram de vârsta ta” (Memoria, 2004-bis: 1.195); „Caprele, mânca-le-ar lupii, / Că mă poartă pân tăț turșii” (Bilțiu, 1990: 61; Cupșeni). 4. Tufișuri după defrișare. 5. Vreascuri, uscături. – Din sl. trǔsǐ „lăstar”, cf. sb. slov., ceh. trs „viță-de-vie”, slov. trš „buruiană, teren necultivat”; dubletul lui târsă „curătură” (DER, MDA); et. nec. (DEX).

turș, -i, (târș), s.m. – 1. Pădure tânără. 2. Specie de brad pitic. 3. Copac mic, arbust: „Turșuleț mărunt era / Când eram de vârsta ta” (Memoria 2004-bis: 1.195); „Caprele, mânca-le-ar lupii, / Că mă poartă pân tăț turșii” (Bilțiu 1990: 61; Cupșeni-Lăpuș). – Din slv. trš.