3 definiții pentru tronc (anat.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tronc1 [At: POLIZU / Pl: ~uri sn / E: fo] (Pop) 1-2 sn, i (Cuvânt care) imită zgomotul produs de o ciocnire, de o cădere, de trântirea unui obiect etc. Si: tranc1 (1-2). 3 sn (Îe) A-i cădea (sau a-i pica) (cuiva) (cu) ~ (la inimă) A-i deveni cuiva drag dintr-odată, pe neașteptate. 4 i Cuvânt care sugerează caracterul brusc și neașteptat al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. 5 i (Îe) ~, Mărico (sau Marghioalo) Se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit.

tronc2, ~oancă smf, a [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 197 / Pl: ~nci, ~oance / E: ns cf tronc1] (Ban; Trs) 1-2 Tont (1-2).

TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fără cap și membre; trunchi. 2. nume dat unor vase și nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)

Intrare: tronc (anat.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tronc
  • troncul
  • troncu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • tronc
  • troncului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tronc (anat.) anatomie

  • 1. Corpul uman sau animal considerat fără cap și membre.
    surse: MDN '00 sinonime: trunchi
  • 2. Nume dat unor vase și nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale.
    surse: MDN '00

etimologie: