urma¹ [At: PSALT. HUR. 31³/17 / Pzi: ~mez; 3 și (rar) urmă / Cj: să urmeze și (înv) să urme / E: urmă] 1-2 vti A se ține după cineva sau ceva. 3-4 vti A pleca împreună cu cineva. 5 vt A însoți (pe cineva sau ceva) cu privirea Si: a urmări (2). 6 vt (Fig) A fi alături de cineva (într-o acțiune), Si: a secunda. 7 vt (Fig) A susține pe cineva. 8 vi (Reg; d. câini) A urmări vânatul. 9-10 vi (fșa), (înv, de obicei ccd) vi A merge pe un anumit traseu. 11-12 vti A se conduce după... 13-14 vti A respecta o indicație primită. 15-16 vt A asculta de cineva. 17-18 vti A imita ceva sau pe cineva. 19 vt (Înv) A se ține de ceva cu perseverență. 20 vt (Înv) A se concentra asupra unei probleme. 21 vt (Înv) A studia o problemă (științifică). 22 vt (Înv) A fi atent la cineva sau ceva. 23-24 vit A frecventa o formă de învățământ. 25-26 vit A se ocupa regulat de o specializare într-un domeniu. 27 vi (Îvr; d. o instituție de învățământ) A ființa. 28 vi (Îvr; d. o instituție de învățământ) A funcționa (1). 29 vi (Urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv cu valoare de semiauxiliar, imprimând adesea verbului următor o nuanță de viitor) A veni, în timp și spațiu, după cineva sau ceva (luându-i locul) Si: a succeda. 30 vi A succeda cuiva (la tron, într-o demnitate, funcție sau activitate). 31 vt (Îvr; fig) A moșteni¹. 32 vi (Pex) A înlocui pe cineva. 33 vi A veni la rând. 34 vt A relua. 35 vt A continua (1) de relatat. 36 vi (Prc) A spune mai departe. 37 vi (Prc) A scrie mai departe. 38 (Înv) A se produce. 39 vi A se petrece. 40 vi A se realiza. 41 vt A făptui (1). 42 vi A proceda. 43 vi A se comporta (1). 44 vi A rezulta. 45-46 vti A fi necesar. 47 vt (Înv; îlv) A ~ trebuința A trebui.

URMA (-mez) vb. tr. și intr. 1 A merge în urma cuiva, a veni după cineva: el mergea înainte, iar ceilalți îl urmau; pr. anal. ~ pe cineva în groapă, a muri puțin timp în urma lui ¶ 2 A fi, a se afla, a veni după ceva (în spațiu sau în timp): pagina, volumul care urmează; două numere care se urmează; mi-a răspuns ceea ce urmează ¶ 3 A se întîmpla în urmă, a veni unul după altul: după bucurie urmează și jale, și după jale bucurie (LET.); după cununie a urmat un ospăț și o veselie, cum numai la împărați se pot vedea (RET.); vara urmează după primăvară; de vor urma ploi la culesul popușoilor, să nu se lase în pănușe multă vreme să stea, că să vor sminti (DRĂGH.) ¶ 4 A merge înainte pe drumul apucat: în zadar protestez, cerînd să mi-l dea îndată (pașaportul), ca să-mi pot urma drumul (I.-GH.) ¶ 5 Ⓕ A se ținea, în purtarea sa, de pilda dată de cineva, a face întocmai cum i se indică de cineva sau de ceva: ~ pilda strămoșilor; a-și ~ inspirațiunea, instinctul ¶ 6 A continua, a nu se opri: ~ cu cititul; a-și ~ studiile; ședința urmează; va urma (în josul unui articol, unui foileton dintr’o gazetă, dintr’o revistă) ¶ 7 A frecuenta, a asista regulat: ~ cursurile de seară; ~ la școală; cît timp a ținut acel ajutor, el a urmat... în școala cadeților (I.-GH.) ¶ 8 A lucra, a face într’un fel oare-care, a proceda: are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său (CRG.); așa ar trebui să urmez, om bun,... să mă feresc de omul roș... cît oiu putea (CRG.) ¶ 9 A rezulta: de aci urmează că n’ai dreptate ¶ 10 A trebui, a fi nevoie: ca să scăpăm de ploaie, urma să ne adăpostim în cocioaba aceea [comp. URMĂ].

urma¹ (a ~) (a merge în urma cuiva) vb., ind. prez. 1 sg. urmez, 3 urmează; conj. prez. 1 sg. să urmez, 3 să urmeze