O definiție pentru timburire
Arhaisme și regionalisme
timburi, timburesc, vb. IV (reg.) 1. a-și aranja hainele pe sine. 2. a se înălța, a se întinde. 3. a se boți. 4. a se murdări.
Intrare: timburire
timburire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||