O definiție pentru ticuit
Regionalisme / arhaisme
ticui, pers. 3 ticuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii).
Intrare: ticuit
ticuit participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)