O definiție pentru ticuire
Regionalisme / arhaisme
ticui, pers. 3 ticuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii).
Intrare: ticuire
ticuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||