6 definiții pentru ticluit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ticluit, ~ă a [At: ARGHEZI, S. P. 9 / Pl: ~iți, ~e / E: ticlui] 1 (Pfm; d. lucruri, obiecte) Aranjat2 (1). 2 (Pfm) Înjghebat. 3 (Pfm; fig) Potrivit cu meșteșug. 4 (Reg; d. oameni) Meticulos. 5 (Reg; d. oameni) Ordonat.

ticlui vt [At: PR. DRAM. 151 / Pzi: ~esc / E: nct] (Pfm) 1 A aranja (1). 2 A înjgheba. 3 (Îe) A o (sau a le) ~ (bine) A-și potrivi spusele pentrua le da aparența de adevăr. 4 (Fig) A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). 5 A redacta (cu pricepere, repede, ușor). 6 A plăsmui.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

A TICLUÍ ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginație; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticluiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.

Intrare: ticluit
ticluit participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticluit
  • ticluitul
  • ticluitu‑
  • ticlui
  • ticluita
plural
  • ticluiți
  • ticluiții
  • ticluite
  • ticluitele
genitiv-dativ singular
  • ticluit
  • ticluitului
  • ticluite
  • ticluitei
plural
  • ticluiți
  • ticluiților
  • ticluite
  • ticluitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)