TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain.

tibetan, ~ă [At: V. ROM. octombrie 1955, 143 / Pl: ~i, -e / E: Tibet + -an cf fr tibetain] 1-2 .svv/Persoană care face parte din populația de bază a Tibetului sau este originară de acolo. 3 smp Populația de bază a Tibetului. 4-5 a Caracteristic Tibetului sau tibetanilor (3). 6-7 a Referitor la Tibet sau la tibetani (3). 8 a Din Tibet.

TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Tibet. – Din fr. tibétain.

TIBETÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Tibet. ◊ (s. f.) limbă din grupul tibeto-birman, cu numeroase dialecte, vorbită în Tibet, Pakistan, Birmania și Nepal. (< fr. tibétain)

*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne

tibetán adj. m., pl. tibetáni; f. sg. tibetánă; pl. tibetáne

CHINO-TIBETANE adj. Limbi ~ v. sino-tibetane.

SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane.