3 definiții pentru tereza

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARIA TEREZA (Maria Theresia), împărăteasă a Imperiului Roman de Națiune Germană (1740-1780) și regină a Ungariei și Cehiei din dinastia de Habsburg. Tatăl ei, Carol VI, i-a asigurat prin „Pragmatica sancțiune”, dreptul la succesiune. În războiul provocat de urcarea ei pe tron (Războiul de Succesiune la Tronul Austriei, 1740-1748), pierde câteva posesiuni din Italia, precum și Silezia, pe care încearcă să o recucerească, fără a reuși, în Războiul de 7 Ani (1756-1763). A participat la prima împărțire a Poloniei (1772), ocupând Galiția. În 1775, în ciuda protestelor vehemente ale Moldovei, Austria ocupă Bucovina. Urmărind întărirea alianței franco-austriece, și-a căsătorit fiica, Maria Antoaneta, cu viitorul rege al Franței, Ludovic XVI. Pe plan intern a realizat, cu ajutorul fiului său, Iosif II, asociat la tron din 1765 și al cancelarului Kaunitz, o serie de reforme în spiritul absolutismului luminat.

TEREZA DIN CALCUTTA (Maica Tereza) (pe numele adevărat Agnes Gonxha Bojaxhiu) (1910-1997), călugăriță albaneză, stabilită în India. A întemeiat, în 1948, la Calcutta „Misionarele carității”, ordin călugăresc dedicat îngrijirii persoanelor aflate în sărăcie extremă (mai ales leproși, muribunzi etc.), azi răspândit în toată lumea, inclusiv în România. Premiul Nobel pentru pace (1979).

TEREZA DIN LISIEUX (Tereza Pruncului Iisus) (pe numele adevărat Marie-Françoise-Thérèse Martin) (1873-1897), călugăriță carmelită franceză. Eseuri epistolare publicate sub titlul de „Istoria unui suflet”. Canonizată.

Intrare: tereza
tereza
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.