táboră, tabore, s.f. (înv.) Oaste, armată: „Irod înpărat pe Hristos tare s-au supărat, și taboră au mânat și coconele au tăet, și Elisaveta s-au spăriet și cu pruncul seu, Ioan, peste dealu au scăpatu” (Bârlea, 1909: 90; inscripție pe o icoană, datată 1777). – Var. a lui tabără.