TĂMĂȘAG s.n. (Mold.) Glumă; vorbă hazlie. Fiindu cam bolnavă, pohtește să se zăbovască cu tămășagurile lui. B 1774, 38^v. S-au vesălit de tămășagurile lui. B 1775, 58^r; cf. B 1774, 1^v. Variante: tălmășag (B 1774, 1^v). Etimologie necunoscută. Vezi și tămășeală.. Cf. m a s c a r a (1), m î n i e c i t u r ă, p e l i v ă n i e, ș a g ă, ș e g a n i e, ș o z i e, t ă m ă ș e a l ă.